Trenuri noi la Cluj. Vor circula cu 160 km/h

Trenuri noi la Cluj. Vor circula cu 160 km/h

Noile trenuri vor circula pe ruta Cluj-Huedin - Bistrița, Cluj – Timișoara, Cluj – Suceava – Iași, Cluj - Deda - Brașov și Cluj - Brașov - București Nord și vor fi prevăzute cu toalete pentru persoanele cu dizabilități și locuri speciale pentru biciclete.

La Cluj ar urma să circule trenuri noi, după ce Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a relansat o serie de licitații, scrie economedia.ro. Este vorba despre rame electrice noi care vor intra pe traseele alocate Trenului Metropolitan, dar și pe rutele deservite de rame Regio.

Trenurile vor circula pe rutele stabilite prin contractul de consultanță încheiat cu Banca Europeană de Investiții. Cele care trec prin Cluj fac parte din lotul a doilea (23 de trenuri - Huedin – Cluj – Bistrița; Brașov – Gheorgheni; Arad – Timișoara – Caransebeș.

Noile oferte de servicii de transport feroviar public de călători, dezvoltate pe baza materialului rulant nou ce va fi achiziționat, vor avea în vedere atât sporirea mobilității în jurul marilor centre socio-economice ale țării, cât și realizarea unor conexiuni rapide între unitățile administrativ teritoriale importante ale țării, a transmis ARF.
Ramele electrice sunt configurate pentru viteza maximă de 160 km/h, vor avea câte două locuri speciale și o toaletă pentru persoane cu mobilitate redusă și 8 locuri pentru transportul bicicletelor:

„Consultare de piață pentru a obține valoarea estimativă unitară actualizată pentru achiziția de rame electrice noi pentru scurt parcurs (RE-R/EMU-R). Se dorește obținerea unei valori estimative unitare pentru achiziția unei rame electrice de scurt parcurs (RE-R), cu o capacitate de transport formată din minim 200 locuri pe scaune fixe, minim 2 locuri pentru persoane cu dizabilități și 200 locuri în picioare (la 4 persoane/mp) și a serviciului de mentenanță necesar funcționării acesteia pentru o perioadă de 15 ani cu posibilitatea de extindere la 30 de ani. Prețul va fi compus din: – prețul de achiziție al ramelor electrice exprimat în lei/ramă, – prețul pentru asigurarea întreținerii/mentenanței pentru 15 ani, exprimat printr-un preț mediu în lei/km. Serviciile de mentenanță vor fi prevăzute cu o opțiune de suplimentare de până la 30 de ani”, arată ARF.

Termenul limită pentru această consultare este 31 ianuarie 2022.

Contractul pentru achiziția celor 20 de trenuri electrice noi, Inter Regio, ar putea fi semnat cu Alstom dacă va fi respinsă contestația depusă de firma CRRC din China. Noile trenuri urmează să fie utilizate pe rutele electrificate majore ale rețelei feroviare, urmărindu-se o deservire echilibrată a teritoriului:

  • Cluj – Timișoara
  • Cluj – Suceava – Iași.
  • București Nord – Brașov – Cluj
  • Brașov – Deda – Cluj
  • București Nord – Constanța
  • București Nord – Brașov – Arad – Timișoara
  • București Nord – Brașov
  • București Nord – Iași
  • București Nord – Suceava
  • București Nord – Galați
  • București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria
  • București Nord – Craiova – Timișoara – Arad
Comenteaza