Transilvania depăşeşte Bucureştiul la asigurările împotriva dezastrelor

Transilvania depăşeşte Bucureştiul la asigurările împotriva dezastrelor
Pe regiuni, cele mai multe polițe active sunt în Transilvania (20% din totalul naţional), București (19%) și Muntenia (18%), iar cele mai puține, în Maramureș (3%) și Bucovina (3%).
Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut cu 2,23%, ajungând, la 31 martie, la 1,67 milioane, comparativ cu 1,64 milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

La finalul anului trecut erau active 1,7 milioane PAD, în timp ce la 31 decembrie 2015 erau 1,59 milioane. La sfârșitul lunii martie, 75,4% dintre polițele active la nivel național erau încheiate în mediul urban și 24,6% în cel rural.

În funcție de tipul de locuință, 92,6% din PAD vizează locuințele de tip A (cu structura de rezistență din beton armat, metal sau lemn, cu pereții exterior din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) și 7,4% locuințele de tip B (cu pereții exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).
 
PAID emite asigurările obligatorii pentru locuințe din 2010. Obiectivul său este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundații și alunecări de teren – a tuturor locuințelor din România.

O asemenea poliţă costă 20 de euro în cazul locuințelor tip A (sumă maximă asigurată, 20.000 de euro) și 10 euro în cazul locuințelor tip B (sumă asigurată, 10.000 de euro).

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza