Terenuri la jumătate de preţ în Cluj !

Terenuri la jumătate de preţ în Cluj !
Acest segment este cel mai atins de criza imobiliară, fiind înregistrate cele mai puternice scăderi. În localităţile de lângă Cluj-Napoca, preţurile au scăzut chiar cu 50%.
Cele mai afectate sunt suprafeţele intravilane ale localităţilor din apropierea marilor oraşe, unde a avut loc şi cea mai mare creştere în perioada de “boom”. Tendinţe de scădere sunt în zone ca Făget, Bună Ziua sau Europa, din cauza problemelor legate de infrastructură, susţin jucătorii din piaţă.

În primele 10 luni ale anului, cea mai mare scădere a preţului de strigare a avut loc în judeţele Timiş (- 66%), Iaşi (-54%) şi Cluj (-50%), arată cea mai recentă analiză a Imobiliare.ro, pe baza ofertelor intermediate de portal. “Aceasta este o medie a terenurilor intravilane din judeţ, nu au intrat în calcul ofertele din municipiul Cluj-Napoca. Cele mai multe dintre aceste oferte vizează terenuri din Apahida, Floreşti şi Jucu”, a precizat Daniel Crainic, director de marketing al Imobiliare.ro. În 2010, preţurile terenurilor au avut o uşoară tendinţă de scădere, dar mult mai puţin accentuată decât în 2009, spun evaluatorii de la Darian. “Cele mai mari scăderi ale preţurilor terenurilor s-au înregistrat la finele anului 2009, iar începutul de 2010 a adus o stabilizare a preţurilor şi o încetinire a ritmului de scădere. Nu s-au înregistrat creşteri ale preţurilor de tranzacţionare, însă am observat pentru unele terenuri o tentă de menţinere a valorii la nivelul înregistrat la începutul anului”, a menţionat Dan Stâncel, expert evaluator la Darian.

Cele mai mari scăderi ale preţurilor au fost consemnate în zonele în care situaţia utilităţilor nu s-a îmbunătăţit. “Dintre zonele care au fost cel mai afectate de scăderi ale preţurilor de tranzacţionare ar fi Făget, o zonă care a cunoscut o puternică dezvoltare în anii dinainte de criză, care nu a fost însă urmată şi de o dezvoltare reală a drumurilor şi a utilităţilor. Tendinţa de scădere s-a menţinut şi în zonele Bună Ziua şi Europa, unde nu s-a notat o îmbunătăţire substanţială a infrastructurii. O scădere acută au avut-o comunele Apahida şi Jucu, unde investitorii şi-au stopat sau cel mult încheiat proiectele în derulare, fără a da semne că ar extinde proiectele imobiliare la dimensiunea planificată”, a menţionat Stâncel. Terenurile din Floreşti au mai fost căutate în 2010, principalul avantaj fiind localizarea faţă de Cluj-Napoca şi accesul. Puţinele tranzacţii din acest an au fost realizate pentru investiţii rezidenţiale de mici dimensiuni sau unităţi de retail.

“Singurele investiţii rezidenţiale pentru care se mai caută şi achiziţionează terenuri sunt cele de mică anvergură, în special pentru construcţia de locuinţe individuale. Explicaţia ţine de posibilitatea de a accesa finanţare doar pentru investiţii relativ mici. S-au înregistrat puţine tranzacţii de terenuri pentru proiecte rezidenţiale mari în 2010. Cei care au achiziţionat terenuri pentru astfel de dezvoltări şi-au finanţat proiectele în mare parte din capitaluri proprii. Există cerere şi pentru terenuri propice pentru construcţii de hipermarketuri şi pentru magazine de bricolaj”, spun specialiştii de la DARIAN. Intrarea Dedeman pe piaţa locală şi extinderea BauMax cu o nouă unitate în municipiu au determinat două dintre puţinele tranzacţii.

În lipsă de cumpărători dispuşi să dea sumele solicitate, proprietarii de terenuri pot opta pentru realizarea propriilor proiecte. Beneficiarii unui proiect de imobile cu până la 20 de etaje pe Calea Turzii spun că vor să continue locuinţele şi birourile, cu toate că terenul cu proiect este scos şi la vânzare. “Faţă de 2008, preţul a scăzut cam cu 15%, scăderile puternice s-au înregistrat anul trecut. Noi vrem să continuăm proiectul şi sper să începem construcţia anul viitor. Se construieşte foarte puţin, iar lipsa de apartamente se va vedea într-un an, doi”, consideră Nicoleta Neag, unul dintre proprietarii terenului. Pentru un proiect propriu au optat şi dezvoltatorii de la Coratim, după ce negocierile pentru vânzarea unui teren de pe Calea Turzii nu s-au concretizat. Coratim a solicitat 1,8 milioane de euro pentru un teren de 5.000 mp cu front la Calea Turzii, dar a primit o ofertă de 1,3 milioane.

Oferte bune în Baciu şi Apahida


Potrivit ofertelor din piaţă, în Apahida se găsesc terenuri cu 5-30 de euro/mp, în Baciu cu 7 euro/mp, dar şi cu 60 de euro/mp, în vreme ce în Floreşti sunt de 30-80 euro/mp, iar în Gilău există oferte de 20-35 de euro/mp. În Cluj-Napoca, preţurile solicitate de proprietari variază mult în funcţie de zonă şi pot porni de la 70-120 de euro/mp în Mănăştur şi să ajungă la 1.200 de euro/mp pentru unele suprafeţe din centrul oraşului.


Comenteaza