Surpriză de proporţii pentru inspectorii de la OPC Cluj: carne mucegăită şi ulei expirat VIDEO

Surpriză de proporţii pentru inspectorii de la OPC Cluj: carne mucegăită şi ulei expirat VIDEO
Surpriză de proporţii pentru inspectorii de la Protecţia Consumatorilor. Carne de porc mucegăită, drojdie expirată, ulei expirat şi condiţii de depozitare care lasă de dorit.

Produse precum uleiul sau drojdia aveau termenul de valabilitate expirat în brutăria pe care OPC a controlat-o azi.

"Au fost fost găsite probleme de informare, produse expirate din septembrie 2010", spune comisarul-şef adjunct Nicolae Varga. "Ulei care era folosit pentru produse de panificaţie, de asemenea cu termenul de valabilitate depăşit, făină de mălai cu termenul valabilităţii depăşit".

Ceea ce i-a îngrozit cel mai tare pe inspectori a fost o bucată de carne de porc, aflată în stare de putrefacţie. "Am găsit mai multe probleme. De la spaţiile de depozitare până la faptul că în camera de frig s-a găsit o cantitate de carne de porc care era în stadiu avansat de putrefacţie", spune Varga.

Operatorul economic a răspuns cu "nu ştiu" la întrebările inpectorilor.

În total, din 26 august şi până acum, au fost verificate 20 de unităţi, iar la 17 dintre acestea inspectorii OPC au găsit numeroase nereguli. Amenzile aplicate se ridică la 84.000 de lei.

Reporter: Anca BACIU

Imagine: Realitatea TV Cluj

Comenteaza