Sindicaliştii din Sănătate anunţă proteste la Ministerele Muncii şi Sănătăţii

Sindicaliştii din Sănătate anunţă proteste la Ministerele Muncii şi Sănătăţii
Sindicaliştii anunţă că încep joi seria protestelor din sănătate prin pichetarea simultană a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMSJ) şi a Ministerului Sănătăţii (MS), joi şi vineri.

Motivul protestelor îl constituie nemulţumirea membrilor de sindicat faţă de prevederile legii 153/2017 şi de intenţia Guvernului de a modifica statutul legal al salariului de bază, acestea determinând scăderi masive ale veniturilor majorităţii angajaţilor din sănătate, estimate la cca. 60%, începând cu 1 ianuarie 2018, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei ''Solidaritatea Sanitară''.

Principalele revendicări ale Federaţiei „Solidaritatea Sanitară" sunt renunţarea la creşterea impozitării salariului de bază (realizată prin introducerea contribuţiilor angajatorului în salariul de bază al angajatului) care determină o scădere medie a veniturilor cu 22%; renunţarea la eliminarea de facto a sporurilor pentru condiţiile de muncă pentru angajaţii din sănătate, această măsură determinând o scădere medie a veniturilor cu 40%; menţinerea drepturilor aferente tichetelor de masă, eliminarea acestora de la 1 ianuarie 2018 reprezentând o pierdere medie a veniturilor de 8%; menţinerea programului de muncă al medicilor aferent normei de bază şi gărzilor suplimentare în forma actuală, modificarea acestuia determinând o reducere medie a veniturilor medicilor care efectuează gărzi de 20%, introducerea personalului nemedical în anexa specifică sectorului sănătate şi aplicarea sporurilor pentru întreg personalul din unităţile sanitare; menţinerea drepturilor salariaţilor aferente concediilor de odihnă suplimentare şi introducerea măsurilor de reformă a relaţiilor de muncă, conform propunerilor înaintate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară" la contractul colectiv de muncă.

A doua etapă a protestelor în stradă o constituie participarea Federaţiei „Solidaritatea Sanitară" la mitingul din data de 4 octombrie, dublată de posibilitatea desfăşurării unui marş pentru sănătate.

 

Comenteaza