Secretar de Stat: Piaţa noastră de IT ar avea nevoie de cca 20.000 de specialişti/ România, prima în UE la procentul gospodăriilor "acoperite" cu internet

Secretar de Stat: Piaţa noastră de IT ar avea nevoie de cca 20.000 de specialişti/ România, prima în UE la procentul gospodăriilor "acoperite" cu internet

Secretarul de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Mihai Dumea, a afirmat, miercuri, la o conferinţă dedicată internetului din România, că țara noastră ar avea nevoie de 20.000 de specialiști în IT.

Secretarul de Stat a spus că România are performanţe foarte bune cu privire la numărul absolvenţilor în IT, de 7.000 - 8.000 de persoane anual, însă pe piaţa de profil ar fi nevoie de aproximativ 20.000 de specialişti.

"Raportul de ţară pentru România evidenţiază faptul că la noi încep deja să se vadă proiecte semnificative iniţiate şi sunt implementate o serie de măsuri, parţial prin PNRR. Aceste proiecte abordează majoritatea dimensiunilor transformării digitale, atât a serviciilor publice, cât şi a celor private şi, în special, ne uităm la guvernare, la capitalul uman, dar şi la digitalizarea afacerilor (...) România înregistrează cele mai bune performanţe la nivelul Uniunii Europene şi progresează rapid în continuare, cu peste 95% dintre gospodării acoperite (cu conexiune la Internet - n. r.). Cunoaştem că, până la jumătatea anului trecut, România era lider în ceea ce priveşte acoperirea FTTP la nivel rural, deci avem un model de dat mai departe. De asemenea, România are performanţe foarte bune cu privire la numărul absolvenţilor în IT. Avem un un număr semnificativ de absolvenţi în IT pe care România îi scoate pe piaţă, undeva sub 10.000, la 7.000 - 8.000, anual. Piaţa din România este una în creştere şi se pare că suntem în deficit, pentru că piaţa ar avea nevoie de undeva la 20.000 de specialişti IT, ceea ce ne indică faptul că suntem pe un drum bun, cel puţin din acest punct de vedere", a menţionat Dumea, citat de Agerpres.

Oficialul MCID a declarat, totodată, că proiectul Ro-Net, derulat în România şi finalizat în luna decembrie a anului trecut, a fost desemnat de Comisia Europeană printre cele 14 finaliste în competiţia European Broadband Awards (EBA).

"Anunţarea câştigătorilor finali, printre care sper să fie şi România, va fi făcută la Bruxelles, în luna noiembrie, deci foarte curând", a spus secretarul de stat.

Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) a organizat, miercuri, conferinţa "Romanian Internet Technologies Event 2023", pentru a marca 30 de ani de Internet în România.

Comenteaza