Atenție, românii cu datorii! De la ce sumă ajungi pe „Lista rușinii” după noile reguli

Atenție, românii cu datorii! De la ce sumă ajungi pe „Lista rușinii” după noile reguli

Statul a stabilit noile reguli privind includerea pe „Lista rușinii” a persoanelor și firmelor cu datorii către autoritățile locale.

Guvernul a stabilit că persoanele fizice și firmele cu datorii restante peste anumite praguri către autoritățile locale vor fi incluse pe liste publice ale debitorilor, întocmite de direcțiile locale de taxe și impozite ale primăriilor. 

Astfel, vor apărea pe aceste liste:

  • persoanele fizice care au datorii mai mari de 1.200 lei;
  • persoanele juridice (firmele) cu datorii ce depășesc 5.000 lei.

Inițial, proiectul prevedea un prag de 3.000 lei pentru persoane fizice, însă acesta a fost redus la 1.200 lei în forma finală adoptată.

Listele vor fi publicate trimestrial, până la finalul primei luni din trimestrul următor celui de raportare, și vor include datoriile existente la sfârșitul trimestrului, care nu au fost achitate până la data publicării. Înainte de publicare, contribuabilii vor fi notificați cu privire la obligațiile restante.

Dacă datoriile sunt plătite după publicarea listei, acestea vor fi eliminate în termen de 15 zile. De asemenea, ștergerea de pe listă se aplică și în cazul celor care contestă sumele în instanță.

Este important de menționat că aceste liste sunt diferite de cele publicate de ANAF: ele vizează exclusiv datoriile către autoritățile locale și sunt gestionate de fiecare primărie în parte.

În ceea ce privește firmele, nu vor fi publicate datoriile sub anumite plafoane:

  • 500.000 lei pentru marii contribuabili;
  • 250.000 lei pentru contribuabilii mijlocii;
  • 100.000 lei pentru celelalte categorii de firme.

Aceste liste vor include doar obligațiile fiscale restante notificate, existente la finalul trimestrului și neachitate până la momentul publicării.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .