România, pondere mică a taxelor şi a contribuţiilor sociale în PIB, potrivit Eurostat

România, pondere mică a taxelor şi a contribuţiilor sociale în PIB, potrivit Eurostat
România, Irlanda şi Bulgaria au cele mai mici rate de taxe şi contribuţii sociale la bugetul statului ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB), de 24,4%, 28% respectiv 29%, la polul opus aflându-se Franţa, Danemarca şi Belgia, cu peste 40%, potrivit statisticilor Eurostat aferente anului 2015.

Comparativ cu 2014, rata contribuţiilor din taxe la PIB a crescut în 2015, în majoritatea statelor membre, cele mai mari creşteri înregistrându-se în Lituania (de la 27,9% în 2014 la 29,4% în 2015), Estonia (de la 32,8% la 34,1%) şi Ungaria (de la 38,3% la 39,2%). În schimb, s-au remarcat scăderi în opt state membre, cele notabile fiind în Irlanda (de la 29,9% în 2014 la 24,4% în 2015) şi Danemarca (de la 50,3% la 47,6%).

În 2005, ponderea taxelor şi a contribuţiilor sociale în PIB a fost de 28,3%, apoi în 2010 a fost de 26,9%, după care în 2014 a fost de 27,5%, iar în 2015 a ajuns la 28%. În schimb, în 2015, încasările din taxe şi contribuţii sociale au fost de peste 44% în Finlanda, Suedia şi Austria, în timp ce în Danemarca ponderea taxelor la PIB ajunge la 47,6%, iar în Franţa se înregistrează 47,9%.

În 2015, taxele pe producţie şi pe importuri au reprezentat cea mai mare parte a încasărilor de taxe în Uniunea Europeană (realizând 13,6% din PIB), fiind urmată de contribuţiile sociale (13,2%), taxe şi venituri (13%).

 

Etichete
Comenteaza