România, coșul de gunoi al Europei? Trei TIR-uri, cu zeci de mii de kilograme de deşeuri, oprite la granița de vest

România, coșul de gunoi al Europei? Trei TIR-uri, cu zeci de mii de kilograme de deşeuri, oprite la granița de vest

Trei TIR-uri încărcate cu 36.500 kg de deșeuri electrocasnice, cauciucuri uzate şi haine second-hand, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, nu au fost lăsate să intre în țară.

Poliţiştii de frontieră Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat joi, 4 august, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de trei cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri electrocasnice, cauciucuri uzate, textile de la diferite  societăți comerciale din Olanda, Franța și Germania, pentru  firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatutelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cele trei automarfare erau încărcate cu 36.500 kilograme de deșeuri electrocasnice, anvelope uzate, îmbrăcăminte second-hand, pentru care cei trei șoferi nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, camioanele nu au fost lăsate să intre pe teritoriul României.

Comenteaza