România a înregistrat în septembrie a doua mare creştere a producţiei industriale din UE

România a înregistrat în septembrie a doua mare creştere a producţiei industriale din UE
România a înregistrat în luna septembrie a doua mare creştere a producţiei industriale din Uniunea Europeană (UE), atât faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cât şi comparativ cu august, în timp ce Irlanda a consemnat cel mai puternic avans în ambele situaţii.

Raportat la septembrie anul trecut, producţia industrială a crescut în 16 ţări din UE şi a scăzut în nouă, în timp ce trei ţări nu au furnizat date, se arată într-un raport al Eurostat, biroul de statistică al UE.

Producţia industrială a crescut cu 1,1% în zona euro faţă de septembrie 2012 şi cu 1,2% la nivelul UE.

Cele mai puternice creşteri au fost înregistrate în Iralnda (11,7%), România (8,9%), Slovacia (7,5%) şi Polonia (5,6%). Cele mai mari scăderi au avut loc în Luxemburg (4%), Croaţia (3,9%) şi Italia (3%).

Comparativ cu luna august, 13 ţări membre au anunţat creşteri ale producţiei industriale, iar 12 scăderi, în timp ce Belgia, Cipru şi Austria nu au transmis date către Eurostat.

Cel mai puternic avans lunar a fost raportat de Irlanda (2,9%), urmată de România (2,4%), Ungaria (1,8%) şi Polonia (1,4%). Cele mai ample scăderi au fost înregistrate de Portugalia (11,2%), Luxemburg (4,1%), Croaţia (3,3%) şi Cehia (2,8%).

În zona euro, producţia industrială a scăzut în septembrie, faţă de august, cu 0,5%, în timp ce la nivelul UE a coborât cu 0,2%.

Comenteaza