Restaurantul Shanghai din Cluj își continuă povestea: de la lacrimi la noi începuturi. Rămâne deschis datorită unei familii din Dej

Restaurantul Shanghai din Cluj își continuă povestea: de la lacrimi la noi începuturi. Rămâne deschis datorită unei familii din Dej
| Foto: Shanghai Food Cluj - Facebook

Restaurantul Shanghai din Cluj-Napoca, de pe Calea Turzii, un loc care face parte din viețile multor clienți de peste aproape trei decenii, nu se închide.

În iunie, clujenii au aflat cu surprindere că Shanghai, restaurantul emblematic de pe Calea Turzii, urma să își închidă porțile după aproape 30 de ani de activitate. Locația este cunoscută pentru preparatele sale chinezești, dar se confrunta cu provocări tot mai mari. Inițial locația urma să își închidă porțile pe 20 iulie 2025, dar decizia a fost revizuită pentru 28 septembrie, însă acum restaurantul a fost salvat de o familie din Dej. 

Fondatorul și administratorul restaurantului Shanghai, Călin Mureșan, a povestit, pentru zcj.ro, despre decizia dificilă de a închide restaurantul și despre modul în care universul i-a oferit un semn neașteptat. 

„Undeva în primăvară, împreună cu managerul general al firmei, ne gândeam ce vom face cu restaurantul, pentru că vânzările erau în scădere, oamenii comandă mai mult online de pe platforme, platformele au comisioane foarte mari. Ne gândeam să închidem. Nu ne era foarte clar. Eu chiar înainte de Rusalii m-am hotărât să țin un post de 3 zile și să mă rog la Dumnezeu să ne arate ce avem de făcut. După cele 3 zile de post, joi seara am primit 2 semne: un cântec avea titlul Lucruri noi și mai auzeam Let it go. De asemenea, vineri dimineața când a sunat alarma telefonului, am închis și s-a deschis Facebook-ul, dar fără ca eu să caut și era o postare de la Răzvan Vasile. Mesajul suna așa:

‘Onorează fiecare sfârșit chiar dacă te doare. Nu închide ușa prea repede. Nu fugi din ceea ce doare. Nu ignora ce te-a făcut om. Fiecare final cere să fie trăit, nu evitat. Cere să fie înțeles, nu îngropat. Viața nu e doar despre începuturi. Este și despre cum închei. Despre cum spui „mulțumesc” acolo unde ai fi vrut să spui „rămâi”. Despre cum pleci fără ură. Despre cum îți iei rămas-bun cu demnitate, chiar și când inima îți tremură ca o frunză în fața toamnei. Dacă treci prea repede peste un sfârșit, sufletul tău rămâne în urmă, prins între pagini neterminate. Dacă te prefaci că nu te doare, rana se adâncește. Dacă uiți prea repede, înveți prea greu. Adevărata vindecare începe cu recunoașterea sfârșitului. Cu acel moment tăcut în care spui: „S-a terminat. Și e în regulă.” Apoi, ceva se liniștește în tine. Ca o mare după furtună. Pune o mână pe inimă. Cealaltă pe abdomen. Simte-ți respirația. Spune cu vocea ta, chiar și tremurând: „Îți mulțumesc pentru tot. Acum plec.” Scrie. Plângi. Arde. Roagă-te. Fă orice îți spune sufletul că e ritualul tău. Pentru că el știe. Nu ești slab dacă simți. Nu ești naiv dacă îți iei timp să închei cu blândețe. Ești doar viu. Și asta e tot ce contează. Fiecare sfârșit bine trăit devine temelie pentru ce urmează. E tăcerea dinaintea unei simfonii. E noaptea dinaintea unei renașteri. Așadar, nu fugi. Nu închide. Nu arde podurile din grabă. Încheie cu sens. Cu suflet. Cu adevăr. Și când ești pregătit, pășește mai departe. Dar nu oricum. Ci cu o lumină nouă în privire’.”

Călin Mureșan a continuat povestea despre momentele emoționante din ultimele zile înainte de închiderea restaurantului: „Am tipărit cartonașe și îi rugam pe clienți să ne scrie câteva gânduri, amintiri. Le-am pus pe mese și în fiecare dimineață când veneam la restaurant ospătarii îmi lăsau pe birou ceea ce au scris clienții. Erau atât de emoționante mesajele și de fiecare dată când le citeam îmi dădeau lacrimile. Oamenii ne spuneau să facem ceva să nu se închidă. Nu știam ce putem face”. 

Într-un final, familia Haranguș din Dej a intrat în discuții pentru preluarea restaurantului. Dan Haranguș, viitorul proprietar, a explicat, pentru zcj.ro, motivația lui. 

„Suntem clienți vechi ai restaurantului. Am aflat cu surprindere în vară că urmează să se închidă și ne-am propus atunci să mergem la restaurant cât de des putem. În timp ce eram la restaurant de ziua soției, în 11 septembrie, am început să discutăm la masă despre cum ar fi să preluăm noi restaurantul. Am făcut niște calcule și ne-am gândit să luăm legătura și cu proprietarul să vedem ce ar însemna preluarea. Ne-am făcut calculele și credem că lucrurile pot merge în continuare”, a precizat Dan Haranguș. 

El a mai adăugat: „Avem o firmă de calculatoare și consultanță în IT, în Dej. Suntem în business din 2001 și în momentul acesta chiar aveam niște bani de investit. Nu m-aș fi gândit să intru într-o afacere cu restaurante, dar Shanghai-ul înseamnă mult pentru familia noastră. Ne bucurăm să putem să îl susținem”.

De asemenea, Călin Mureșan a explicat că urmează pașii în care se va stabili cum se procedează legal pentru preluarea restaurantului. 

„Ne-am și întâlnit și am văzut că există o chimie. Sunt clienți vechi de 25 de ani. Am căzut de acord să ne adâncim în discuții să vedem ce se poate face. Am stabilit condițiile, urmează să vedem din punct de vedere legal ce e de făcut pentru a prelua dânșii în sistem de franciză”, a precizat Călin Mureșan. 

Despre acest subiect a scris și clujenii.ro.

Comenteaza