Proprietarii au redus preţurile apartamentelor vechi
- Scris de Kristina Restea
- 23 Dec 2010, 22:22
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Preţurile cerute de proprietarii apartamentelor vechi din Cluj au scăzut cu 20% în ultimul trimestru din 2010 faţă de perioada similară a anului trecut, arată o analiză a portalului Magazinuldecase.ro, cu anunţuri de la proprietari.
“La nivelul oraşelor de provincie, cea mai mare scădere a fost înregistrată în Cluj, unde preţurile cerute de proprietari s-au diminuat cu 20% în ultimul trimestru al anului 2010, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009. Cea mai mare diferenţă de preţ, de 30%, a fost înregistrată la nivelul garsonierelor. La celălalt pol se situează apartamentele cu trei camere, care înregistrează cele mai mici scăderi de preţ, de 13%, de la 67.000 de euro la 58.500 de euro”, arată analiza MagazinuldeCase.ro.
Studiul reflectă evoluţia preţurilor de tranzacţionare solicitate de proprietari, în Bucureşti şi în trei oraşe din provincie, Cluj-Napoca, Constanţa şi Timişoara. Potrivit unui alt portal cu oferte, Imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 a ajuns la 1.000 euro/mp util, în scădere cu 1,7% faţă de octombrie.

Comenteaza