Prețurile carburanților în 29 iulie 2025: Cât costă benzina și motorina. Ieftinire chiar înainte de marea scumpire
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:38
- Economie
- Ascultă știrea

Care sunt prețurile carburanților în 29 iulie 2025, înainte de marea scumpire din 1 august.
Petrom, principalul jucător pe piața distribuției de carburanți din România, a aplicat astăzi, 29 iulie 2025, o nouă reducere de prețuri, atât pentru benzină, cât și pentru motorină.
În dimineața zilei de 29 iulie, la stația Petrom de pe strada Brașov din Sectorul 6, București, benzina standard era afișată la prețul de 6,95 lei/litru, iar motorina standard la 7,41 lei/litru. Comparativ cu ziua anterioară, prețurile ambelor tipuri de carburant au scăzut cu 3 bani/litru. Această ieftinire este așteptată să se reflecte și în rețelele celorlalte lanțuri de benzinării din țară, notează economica.net.
Este a doua reducere consecutivă de prețuri în benzinăriile din România. Cu o zi în urmă, Petrom a ieftinit semnificativ motorina – cu 7 bani/litru, menținând însă prețul benzinei. Anterior, acum cinci zile, benzina s-a ieftinit cu 4 bani/litru, fără modificări la motorină. Înainte de aceasta, motorina fusese scumpită cu 4 bani/litru, în timp ce prețul benzinei rămăsese neschimbat. Totul s-a întâmplat după o ieftinire de 5 bani/litru la benzină, cu prețul motorinei constant.
Totuși, în ciuda acestor ajustări, prețurile carburanților sunt așteptate să crească semnificativ în două etape viitoare, indiferent de fluctuațiile cotațiilor internaționale la petrol și carburanți.
Prima majorare va avea loc la 1 august, când accizele și TVA-ul vor crește. Estimările indică o scumpire de 43 bani/litru la benzină și 40 bani/litru la motorină. A doua rundă de creșteri este programată pentru 1 ianuarie 2026, când benzina se va scumpi cu 34 bani/litru, iar motorina cu 30 bani/litru.