Poșta Română se modernizează. Compania de stat folosește ChatGPT și un sistem de automatizare utilizat și de UiPath

Poșta Română se modernizează. Compania de stat folosește ChatGPT și un sistem de automatizare utilizat și de UiPath

Poşta Română a implementat la Departamentul de Trezorerie tehnologia de RPA pe care o foloseşte UiPath, a declarat, joi, directorul general al companiei, Valentin Ştefan.

„Mergem în două direcţii. Una este aceea de a încerca să păstrăm tradiţiile şi valorile companiei pe mai departe şi în al doilea rând încercăm să aducem tot ce înseamnă modernitate. Şi ca să scoatem acest lucru în evidenţă am pregătit două exemple, concret ce am făcut, ce se face în companie în clipa de faţă. Deci, nu este o prezentare despre ce va fi, ci despre ce există acum. Şi avem pe de o parte...cred că toată lumea a auzit de UiPath, că este o companie cu care ne mândrim, o companie românească, care e apreciată. Tehnologia de RPA pe care o foloseşte UiPath am încercat să o implementăm şi noi aici la Compania Naţională Poşta Română încă de acum un an de zile. Din fericire, am avut o echipă deschisă la minte şi curajoasă chiar să implementăm acest lucru la Departamentul de Trezorerie", a spus Ştefan, la conferinţa „Navigating the Digital Frontier: Entrepreneurship, Politics, and Strategy".

Potrivit acestuia, un alt exemplu de modernizare este dat de utilizarea ChatGPT.

Valentin Ştefan a susţinut că Poşta Română se află în plin proces de restructurare şi trebuie rescris tot ce înseamnă „birocraţie" în cadrul companiei. În acest sens, el a dat exemplul unei fişe de post scrise de ChatGPT.

UiPath este o companie românească. Daniel Solomon Dines, CEO și fondator este unul dintre cei mai bogați români. Compania este prezentă pe piața din SUA.

Comenteaza