Pensia de la stat nu va mai putea fi cumulată cu pensia de serviciu

Pensia de la stat nu va mai putea fi cumulată cu pensia de serviciu
Pensiile din sistemul public nu vor mai putea fi cumulate de la 1 ianuarie 2018 cu cele de serviciu, potrivit unui proiect de act normativ ce a fost discutat recent de Guvern, iar românii care ar îndeplini condițiile pentru acordarea mai multor drepturi de pensie vor trebui să opteze între ele.

Nici cei care ar îndeplini condițiile pentru a primi mai multe feluri de pensii de serviciu ori indemnizații echivalente din legi speciale nu le vor mai putea cumula. Nu va fi afectat însă cumulul pensiei publice cu una privată.

În sistemul public, românii pot obține următoarele cinci feluri de pensie, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia de invaliditate și pensia de urmaș.

Acestea sunt categoriile generale de pensii, la care are "vocație" orice român, de la caz la caz, dacă îndeplinește criteriile de acordare. În plus față de acestea, mai sunt și pensiile de serviciu, cele reglementate prin alte acte normative și pe care le pot primi numai cei care au avut anumite funcții în câmpul muncii (senatorii și deputații, militarii etc.).

Printr-un act normativ discutat recent de Executiv, mai multe modificări vor fi făcute la Legea pensiilor publice. Printre acestea se află și punctarea ideii că pensiile de serviciu nu se vor putea cumula cu pensiile din sistemul public, tot așa cum nu se vor putea cumula nici pensiile de serviciu între ele.

Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale a fost discutat joia trecută de Guvern și trebuie adoptat și publicat în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica de la 1 ianuarie, așa cum scrie în cuprinsul acestuia.

 

Etichete
Comenteaza