Office Barista va deschide o nouă unitate la Cluj

Office Barista va deschide o nouă unitate la Cluj

Distribuitorul de cafea Office Barista se va dezvolta în Cluj-Napoca și zonele limitrofe prin punerea în funcțiune a unei noi unități.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Office Barista este unul dintre principalii jucători de pe piaţa locală de OCS (Office Coffee Services) şi a înregistrat anul trecut venituri de 2,5 milioane euro obţinute din serviciile de distribuţie de cafea şi apă în companiile din Bucureşti, Braşov, Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca, potrivit ZF.

„Lipsa de infrastructură duce la costuri mai mari. Tehnicienii noştri petrec mai mult timp în trafic în loc să ajungă la clienţi. Comparativ cu alte ţări noi avem un coeficient de eficienţă mai mic faţă de vestul Europei. Un tehnician la noi poate face 7-8 intervenţii într-o zi în timp ce în Vest numărul este de cel puţin 10-12“, a spus Mihai Sugureanu, CEO al Office Barista.

În condiţiile în care companiile multinaţionale au mizat puternic pe munca de acasă consumul de apă sau cafea la birou s-a diminuat în timpul stării de urgenţă şi după. Anul acesta compania a investit 300.000 de euro într-o nouă fabrică de cafea.

„Planurile noastre de dezvoltare s-au schimbat iar ritmul de dezvoltare a încetinit. Nu mai putem face prognoze pe termen lung, adaptăm planurile chiar de la lună la lună. Aprilie a schimbat mult cantităţile de cafea livrată către companii. Am fost supuşi unor presiuni mari, dar am păstrat infrastructura funcţională şi suntem pregătiţi pentru a oferi servicii companiilor şi dacă mâine vor reveni la birou cu prezenţă completă“, a spus managerul Office Barista.

Compania este prezentă în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov și lucrează cu companii mari, inclusiv din retail, bănci. „Acum acoperim şi zonele limitrofe din aceste centre şi mai vrem să ne deschidem un punct în Cluj şi să continuăm extinderea în oraşele mari din România, inclusiv în Constanţa.

De când s-a deschis compania am investit 3 milioane de euro în echipamente şi vom continua să investim sume importante şi să aducem tehnologie de ultimă oră“, a spus Sugureanu. Compania nu a disponibilizat niciun angajat, iar echipa a rămas la 25 de salariaţi.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza