O nouă amânare la a doua autostradă a Clujului

O nouă amânare la a doua autostradă a Clujului
Compania de Autostrăzi a emis luni o nouă clarificare pentru a justifica decalarea licitaţiei ce trebuia să aibă loc în septembrie.

Autostrada Sebeş-Turda, ridicată la acest rang de la cel de drum expres, se împiedică în proceduri pentru a doua oară. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a emis pe 30 august şi pe 2 septembrie alte două clarificări, după ce termenul de depunere a ofertelor pentru constructorii interesaţi a fost amânat pe 12 septembrie şi apoi pe 17/18 septembrie.

Clarificarea nr. 6, din 30 august, grupează răspunsuri la 37 de întrebări despre participarea internaţională, situaţia financiară a companiilor participante, oferta financiară, capacitatea tehnică şi profesională a ofertanţilor, terenurile expropriate, studiul hidrologic, acordul de mediu, împărţirea pe loturi, amplasarea camerelor de luat vederi şi a podurilor, grosimea asfaltului, durata contractului, măsurarea traficului sau banda suplimentară. Clarificarea nr. 7, din 2 septembrie, cuprinde avizele de la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Transgaz, E-ON, Compania Apă Arieş, Concordia, Vodafone, Orange, Romtelecom.

Valoarea contractului de proiectare şi execuţie a noului obiectiv este acum de 2,48 de miliarde de lei plus taxa pe valoarea adăugată, adică 3,07 miliarde de lei. Contractul este finanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene (85%), şi de la bugetul de stat (15%), procedura va fi de licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire, preţul cel mai scăzut. Tronsonul de autostradă va avea 70 km, fiind împărţit în patru loturi: Km 0-17 - 57 de milioane de lei, Km 18-41 - 66,9 milioane, Km 42-53 - 48,3 milioane, Km 53-70 - 53,2 milioane. Dan Şova, ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructură, a declarat că în iulie trebuia să fie terminată documentaţia de transformare din drum expres în autostradă. „Până în decembrie vom avea terminate procedurile de licitaţie şi de atribuire, vom avea un contract semnat. Suntem obligaţi să terminăm autostrada până în 2016, pentru că am reuşit să o băgăm pe alocarea financiară 2007-2013", a informat Şova.

Totuşi, pe portalul CNADNR proiectul de pe teritoriile Clujului şi Albei figurează la drumuri expres, cu o valoare estimată de 920 de milioane de euro, iar la stadiul actual se precizează „studiu de fezabilitate aprobat prin hotărâre de guvern". Banii de proiectare vin de la buget, în timp ce la execuţie se precizează „fără finanţare". „În condiţiile creşterii foarte mari a volumului de trafic, pentru îmbunătăţirea fluenţei a devenit necesară construcţia unei legături rapide între Coridorul de Transport Pan-European nr. IV (tronson Arad - Sibiu) şi Autostrada Transilvania. Obiectivul va prelua traficul de pe drumurile existente (în special Drumul Naţional nr. 1), având un impact pozitiv atât asupra mediului natural, cât şi asupra localităţilor străbătute în prezent de DN 1", conform conducerii CNADNR.


Transilvania, păzită de 1,5 milioane de euro
Agenţia Napoca Security Cluj a fost desemnată în august să păzească pe patru ani, pentru 1,5 milioane de euro, şantierul Autostrăzii Transilvania (A3), pe tronsonul Suplacu de Barcău - Borş. În afara pazei, pentru rezilierea contractului cu compania americană Bechtel statul român are de achitat 37,2 milioane de euro. Proiectul de construire a A3, pe acest traseu, a fost început în 2004, iar până acum au fost daţi în folosinţă 52 din cei 415 km, între Câmpia Turzii şi Gilău, pentru 1,4 miliarde de euro. Cel mai probabil, Suplacu de Barcău - Borş va fi dat în concesiune pentru finalizarea lucrărilor, însă guvernul încă nu a ajuns la o concluzie. Pe 27 august, Şova a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a da explicaţii despre dispariţia contractului iniţial cu Bechtel.

 

Comenteaza