Nouă proiecte de parkinguri la Cluj. Locuri pentru mașini electrice și șoferi cu dezabilități

Nouă proiecte de parkinguri la Cluj. Locuri pentru mașini electrice și șoferi cu dezabilități
Nouă proiecte de parkinguri la Cluj
Nouă proiecte de parkinguri la Cluj. Locuri de mașini electrice și pentru șoferi cu handicap

Județele Cluj și Constanța au câte nouă proiecte de parcări și zone pietonale identificate, însă primul loc la nivel național îl ocupă Bihorul.

De la începutul acestui an, VICTA – platforma de asistență virtuală de vânzare la șantiere a companiei de consultanță IBC Focus a identificat în România 146 de proiecte din domeniul de infrastructură ce reprezintă parcări și zone pietonale.

Bihor, Cluj și Constanța sunt județele în care au fost identificate cele mai multe proiecte din acest subdomeniu, primul având 15 astfel de demersuri. IBC Focus a prezentat trei dintre cele mai ample proiecte din Cluj și din Bihor.

VEZI Unde va fi construit primul parc modular din Cluj

Clădire parcaje multietajate (Bihor)

Se propune realizarea unor clădiri unitare, alcătuite din două corpuri de clădire. Un corp de clădire cu un regim de înălțime de S+P+2 E amplasat la frontul străzii George Barițiu va adăposti funcțiuni administrative și relații cu publicul pentru serviciul de părcari municipal și clădirea propriu-zisă a parcajului, lipită de aceasta în spatele ei, având un regim de înălțime de D+P+2E. În urma studierii acestei soluții a rezultat o clădire de parcaje cu 340 de locuri (325 pentru autoturisme, șase pentru persoane cu dizabilități și nouă pentru motociclete), având aria desfășurată de 6.768 mp și o clădire de birouri cu două etaje (spații administrative, birouri) având aria desfășurată de 1.442 mp.

Parking suprateran cu 400 de locuri (Cluj)

Proiectul prevede construcția unui parking cu o capacitate de 400 de locuri de parcare, inclusiv destinate persoanelor cu dizabilități deținătoare de autoturisme, dispus în regim de înălțime 2S+P+4E+5E+6E. Parkingul va avea o suprafață de 1.532 mp, iar valoarea proiectului se ridică la 25 de milioane de lei. Durata realizării proiectului tehnic este de șase luni, iar durata pentru execuție, de 18 luni.

Parking cu 292 locuri, parc de copii și teren de baschet (Cluj)

Proiectul prevede construirea unui parking cuprinzând 292 de locuri de parcare dispus în regim 2S+P. Din capacitatea de 292 locuri, opt sunt destinate persoanelor cu dizabilități, nouă pentru mașini electrice, 11 pentru mașini mari. Sunt prevăzute, de asemenea, 30 de locuri de parcare pentru motociclete și scutere, 65 locuri de parcare pentru biciclete. Suprafața desfășurată a parkingului este de 9.390 mp.

Comenteaza