Niculae, Agrostar, la Cluj: strategia agricolă a României e greşită, am putea hrăni 100 milioane de oameni

Niculae, Agrostar, la Cluj: strategia agricolă a României e greşită, am putea hrăni 100 milioane de oameni
Scăderea suprafeţei cultivate cu grâu, dar şi inundaţiile care au prelungit perioada de recoltare, vor determina importuri semnificative al acestei materii prime şi creşterea preţului la pâine, din toamnă, cu aproximativ 30%, a precizat astăzi la Cluj preşedintele Federaţiei Agrostar, Ştefan Niculae.
„Preţul pâinii va creşte pe fondul creşterii preţului la grâu. Anul trecut am cultivat 2,2 milioane de hectare, iar anul acesta am scăzut suprafaţa la 1,8 milioane. Deci din start avem mai puţină cantitate cultivată, apoi au venit şi inundaţiile. La ora aceasta o parte din suprafaţă nu este recoltată, alta e deja încolţită în spic şi nu poate fi introdusă în panificaţie. Din totalul grâului care va fi recoltat, nu ştim cât va fi de calitate”, a menţionat preşedintele Federaţiei Naţionale Agrostar, a sindicatelor din agricultură, alimentaţie, tutun şi alte domenii şi servicii conexe.

Creşterea preconizată la preţul pâinii a fost anunţată şi de producători de panificaţie, a adăugat Niculae, care a menţionat că una din cauze o reprezintă şi politica ministerială greşită: "Poate dacă strategia (agricolă, n.red.) era alta, în România n-ar fi fost această problemă cu preţurile. Ne-ar ajunge resursele să alimentăm nu doar această ţară, ci încă 80 de milioane de locuitori", a precizat Niculae la Cluj
Comenteaza