NFT și salarii mărite la Poșta Română. Compania de stat „se însănătoşeşte” și trece printr-un proces de digitalizare

NFT și salarii mărite la Poșta Română. Compania de stat „se însănătoşeşte” și trece printr-un proces de digitalizare

„Poşta Română se află într-un moment ascendent, se însănătoşeşte, iar de la 1 august am reuşit să mărim salariile angajaţilor, a declarat, marţi, directorul general al Companiei Naţionale «Poşta Română»" (CNPR), Valentin Ştefan, cu ocazia inaugurării a două linii tehnologice noi destinate Fabricii de Timbre.

Sărbătorim 150 de la înfiinţare Fabricii de Timbre. Este un moment important şi încercăm să-l tratăm cu mare importanţă. Acest secol şi jumătate se datorează în special capacităţii companiei de a se moderniza. Din fericire, compania este într-un moment ascendent, de revenire, acolo unde îi este locul. Vorbim despre o investiţie de peste un milion de euro, cea mai modernă din ţară. Am putea spune că este printre puţinele maşinării din Europa. Aş vrea să mai transmit un mesaj către angajaţii Poştei, dar şi către dvs. (mass-media, n.r.): Poşta Română se însănătoşeşte. Din fericire, chiar acum, de la 1 august, am reuşit să mărim salariile. Este pentru prima oară, în ultimii 15 ani, când facem acest lucru. Luna august este lună de sărbătoare, iar pe 15 august sărbătorim 160 de ani de Poşta Română. Vrem să lansăm un NFT care este un nou trend în lumea poştală", a spus Ştefan.

CNPR a organizat, marţi, conferinţa de lansare a două linii tehnologice, unice pe piaţa românească, ce vor ajuta operatorul poştal naţional să dezvolte oferte complete şi integrate pentru trimiteri masive de documente.

În ultima lună, Poșta Română a anunțat mai multe implementări de tehnologii noi la nivelul companiei, precum primele cutii poștale digitale și digitalizarea activității financiare a companiei de stat.

Dotările tehnice au fost achiziţionate, prin procedurile specifice, contra unei sume de 6 milioane de lei (fără TVA), prin linia de finanţare contractată de la EximBank.

Comenteaza