Ministerul Dezvoltării vrea să modernizeze satele până în 2020

Ministerul Dezvoltării vrea să modernizeze satele până în 2020
Vicepremierul Sevil Shhaideh a prezentat stadiul și perspectivele implementării programului de guvernare și al programelor gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Pachetul de servicii de bază (10S) este prioritar în special în mediul rural, pentru a asigura un nivel minim al calității actului administrativ în relația cu cetățenii. Conform programului de guvernare, este vorba despre domeniile sănătate, educație, apă-canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport, drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.
 
Măsurile propuse pentru modernizarea satului românesc vizează creșterea procentului de racordare la serviciile de apă de la 77% în prezent la 87% până în 2020; creșterea procentului de racordare la serviciile de canalizare de la 34 la 60%; atingerea țintei de 61% drumuri modernizate faţă de 38%, 100% școli cu autorizație de funcționare; creșterea procentului de proprietăți cadastrate și înregistrate de la 40 la 80% locuințe și 100% la terenuri agricole.
 
„Am avut deja întâlniri cu Asociația Comunelor din România în care am discutat ce ține de Ministerul Dezvoltării, dar astăzi au apărut întrebări legate și de alte ministere. Vom mai avea întâlniri cu membrii asociației, primarii de comune din toate județele, la care vom invita și reprezentanți din Ministerul Agriculturii și Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale, ca să putem discuta punctual ceea ce ei ne semnalează cu privire la Programul Național de Dezvoltare Rurală. Este un program european esențial pentru sate și comune, pe care îl completăm cu un program guvernamental - Programul Național de Dezvoltare Locală”, a declarat Sevil Shhaideh.
 
Ministrul vizitează judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Hunedora. Întâlnirile sunt organizate ca răspuns la invitația autorităților publice locale, pentru o mai mare predictibilitate a măsurilor guvernamentale, pentru a intensifica dialogul între nivelul central și local din sistemul public.

Comenteaza