Inscpecția Muncii a dat amenzi de peste 765.000 lei după controalele din septembrie pentru probleme cu zilierii

Inscpecția Muncii a dat amenzi de peste 765.000 lei după controalele din septembrie pentru probleme cu zilierii
| Foto: manager.ro

Inspecţia Muncii a dat amenzi de 765.400 lei, în urma unor controale realizate în perioada 19 - 22 septembrie 2022, pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat, în perioada 19 - 22 septembrie 2022, Campania Naţională de verificare a respectării de către beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare, şi a normelor de aplicare a acesteia, precum şi a modului în care se derulează activitatea de înregistrare a zilierilor în registrul electronic de evidenţă a zilierilor, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

179 de angajatori amendați cu 767.400 lei

Astfel, inspectorii de muncă au sancţionat 179 de beneficiari, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 765.400 lei, din care 209.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 52/2011 şi 556.400 lei pentru încălcarea altor prevederi legale în domeniul relaţiilor de muncă şi au dispus 558 de măsuri de remediere a neconformităţilor, cu termene de realizare precise, stabilite în documentele de control.

„Principalele obiective ale campaniei desfăşurate au fost: identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceştia a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional, diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către beneficiarii din domeniile controlate, identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor şi a tinerilor fără respectarea prevederilor legii şi determinarea beneficiarilor de a respecta obligaţia de a înfiinţa şi completa registrul de evidenţă a zilierilor şi de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea îşi are sediul, în termenul legal", se menţionează în comunicat.

Conform Legii nr. 52/2011, zilierii sunt persoane fizice, cetăţeni români sau străini, care au capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar sau un împuternicit al acestuia, contra unei remuneraţii, activând în domenii precum: agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură, pescuit şi acvacultură, activităţi de alimentaţie pentru evenimente, publicitate, restaurante, baruri, hoteluri şi alte facilităţi de cazare, baze şi cluburi sportive, grădini zoologice, botanice, întreţinere peisagistică şi spaţii verzi etc.

"În perioada desfăşurării campaniei, în registrul electronic de evidenţă a zilierilor, figurau, zilnic, aproximativ 19.000 de zilieri distincţi, principalele trei domenii de activitate fiind: agricultură, silvicultură, publicitate. Inspectorii de muncă au verificat 473 de angajatori, la care erau înregistraţi 15.661 de zilieri, din care 589 erau tineri sub 18 ani. Acţiunile de control au avut, cu preponderenţă, un caracter preventiv, inspectorii de muncă au avut un rol activ, acţiunile de control fiind şi acţiuni de îndrumare. Am participat activ la această campanie şi am însoţit echipe de inspectori de muncă din judeţele Sălaj, Timiş şi Caraş-Severin la acţiuni de control desfăşurate la angajatori care folosesc şi zilieri ca forţă de muncă, în domeniile: agricultură, silvicultură şi activităţi de întreţinere peisagistică", a afirmat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

El a subliniat că, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 1140/2020, beneficiarii au obligaţia să ţină evidenţa zilierilor în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor.

„Beneficiarii pot obţine parola pentru conectare la aplicaţia web aferentă Registrului electronic de evidenţă a zilierilor de la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul. Registrul electronic de evidenţă a zilierilor poate fi completat şi transmis direct din teren de către beneficiar/împuternicit sau persoane desemnate de către acesta, utilizatori, cu ajutorul aplicaţiei informatice pentru dispozitive mobile, denumită 'Inspecţia Muncii', ce poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store. Menţionez că, dacă un zilier este beneficiar de ajutor social, trebuie să ştie că obţinerea de venituri aferente prestării activităţilor în această calitate de zilier înregistrat în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, nu va influenţa plata ajutoarelor sociale. Totodată, reamintim că, pentru veniturile realizate din activitatea prestată de zilieri, se achită contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, conferind, astfel, zilierului calitatea de asigurat în sistemul public de pensii", a menţionat Dantes Nicolae Bratu.

Conform sursei citate, principalele deficienţele din domeniul relaţiilor de muncă, constatate în acţiunile de control, au fost: neîndeplinirea obligaţiei de a transmite Registrul electronic de evidenţă a zilierilor inspectoratului teritorial de muncă, zilnic, înainte de începerea activităţii, pentru fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarul sau un împuternicit al acestuia, nerespectarea obligaţiei de a ţine evidenţa orelor lucrate de salariaţi, lipsa acordului de plată săptămânală încheiat între beneficiar şi zilier, nerespectarea remuneraţiei minime din sectorul agricol pentru zilieri, nerespectarea remuneraţiei minime pentru zilieri pentru un timp de lucru mai mic de 8 ore/zi.

„Inspecţia Muncii va organiza, în continuare, atât prin activitatea curentă a inspectorilor de muncă, dar şi prin campanii naţionale, acţiuni de verificare a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia, a prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin muncă, cu scopul de a conştientiza atât beneficiarii, cât şi zilierii, despre necesitatea respectării acestor prevederi legale, cât şi pentru prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate", se mai precizează în comunicat.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza