Controale ITM la firmele de construcții din Cluj. Neregulile au adus amenzi usturătoare

Controale ITM la firmele de construcții din Cluj. Neregulile au adus amenzi usturătoare

ITM Cluj a descoperit numeroase nereguli la firmele de construcții.

În perioada aprilie-iunie 2026 ITM Cluj a desfăşurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile: „construcții clădiri", „lucrări de geniu civil", „lucrări speciale de construcții". 

Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 149 de angajatori din judeţul Cluj și s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum total de 718.500 lei, în domeniul relațiilor de muncă si al securității să sănătății în muncă.

Domeniul relațiilor de muncă

  • Un număr de 12 societăți comerciale au fost amendate cu suma totală de 680.000 lei deoarece au fost găsite în activitate 18 de persoane, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă.
  • La un număr de 4 societăți comerciale au fost aplicate  amenzi în valoare totală de 7.500  lei, pentru pentru nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă.
  • Un număr de 3 societăți comerciale au fost amendate cu suma totală de 13.000 lei pentru: neplata la termen a salariilor, neprezentarea la control a documentelor  solicitate si netransmiterea în termen legal a elementelor contractului individual de muncă  în  sistemul  electronic Reges online.

Domeniul securității și sănătății în muncă

  • În domeniul securității și sănătății în muncă au fost aplicate un număr 38 sancțiuni contravenționale, respectiv 33 de avertismente si 5 de amenzi în valoare totală de 18.000 de lei.
  • În situațiile în care s-a constatat un pericol grav și iminent a fost sistată activitatea unui număr de 4 echipamente de muncă.

Principalele deficiente constatate au fost

  • Lipsa instruirii periodice sau inițiale pentru muncitori,  în privința riscurilor specifice.
  • Necunoașterea procedurilor de utilizare a echipamentelor de lucru sau a celor de protecție.
  • Utilizarea inadecvată/ neconformă sau lipsa echipamentului individual de protecție, cum ar fi: căști de protecție, mănuși, ochelari, veste reflectorizante, bocanci cu protecție etc.
  • Schele montate incorect sau utilizarea materialelor defecte.
  • Cabluri electrice expuse sau deteriorate.
  • Utilizarea utilajelor fără autorizare sau instruire specifică.
  • Au fost dispuse 38 de masuri pentru remedierea deficientelor constatate cu termene precise de îndeplinire.
  • Instruirea lucrătorilor și purtarea echipamentului individual de protecție au avut un impact semnificativ asupra siguranței în construcții, însă succesul deplin necesită un efort constant pentru eliminarea lacunelor și pentru adaptarea la nevoile din teren. Creșterea continuă a gradului de conștientizare, monitorizarea riguroasă și sprijinul angajatorilor sunt esențiale pentru a reduce incidentele și pentru a asigura un mediu de lucru sigur.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .