Indicele ROBOR, salt uriaș în ultima zi! Este cea mai mare creștere zilnică din ultimii ani
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Mai 2025, 12:46
- Economie
- Ascultă știrea

Indicele ROBOR, cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 7,25% de la 6,47%.
Indicele ROBOR a crescut joi semnificativ, aceasta fiind a treia zi de majorare la rând.
Astfel, indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 7,25% pe an, de la 6,47% pe an în ședința precedentă, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR).
Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,31%, de la 6,53%, miercuri, iar ROBOR la 12 luni la 7,30%, de la 6,58%.
Potrivit datelor publicate joi de BNR, avansul de 0,84 pentru ROBOR la trei luni și cel de 0,78 pentru indicele la șase luni marchează cea mai importantă majorare din ultimii ani, un salt zilnic mai mare decât în anii pandemiei şi la începutul războiului, arată spotmedia.ro.
În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), acesta este de 5,55% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul IV 2024, în scădere față de cel din trimestrul anterior, de 5,66%.