Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România

Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România
Liderul naţional în producţia de energie electrică a realizat în primele 9 luni ale anului un profit brut de 1,1 miliarde de lei raportat la afaceri de 2,4 miliarde şi la o producţie de 13,2 TWh.

Profitul brut a crescut cu 29% faţă de perioada similară a anului trecut. Rezultatele sunt realizate pe fondul unei scăderi generalizate a preţurilor din piaţă de energie electrică faţă de 2015. În iulie, Hidroelectrica a distribuit acţionarilor dividende aferente profitului obţinut în 2015, de 675 de milioane de lei.

Numărul efectiv de personal la 30 septembrie era de 3.327 de salariaţi. În primele nouă luni ale anului 2016, producţia de 13,2 TWh a fost obţinută în cele 207 hidrocentrale în exploatare (inclusiv 5 staţii de pompare cu rol energetic), având o putere instalată de 6.432 MW. Hidroelectrica se pregăteşte pentru listarea la bursă a unui pachet de 15% din acţiunile companiei.
 
Societatea este administrată în sistem dualist, de către un directorat sub supravegherea unui consiliu de supraveghere provizoriu. În conformitate cu prevederile privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, Ministerul Energiei derulează un proces de recrutare a şase poziţii de membru în consiliul.

În urma procesului de selecţie, desemnarea membrilor se va face de către adunarea generală a acţionarilor. Hidroelectrica este principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în sistemul energetic naţional.

Comenteaza