Grupul PPE din PE, aproape de agricultorii din România şi nu numai

Grupul PPE din PE, aproape de agricultorii din România şi nu numai
Grupul PPE este de departe cel mai puternic apărător din Parlamentul European al intereselor fermierilor europeni. Grupul PPE este cel care a asigurat în timpul ultimei reforme a PAC un buget substanţial UE pentru agricultură.

Propunerile noastre pentru abordarea crizei:


1. Extrem de importantă pentru agricultura UE este asigurarea condiţiilor de concurenţă echitabile pe piaţa internă, în special pentru exploataţiile agricole familiale, care reprezintă coloana vertebrală a comunităţilor noastre rurale. Grupul PPE solicită acţiune imediată pentru înlăturarea dezechilibrului de putere dintre producători și sectorul comerţului cu amănuntul.

• Trebuie să analizăm de urgenţă gradul de concentrare al distribuitorilor și practicile comerciale folosite pe teritoriul UE pentru a propune noi măsuri legislative în UE, care să combată practicile comerciale neloiale din lanţul de aprovizionare cu produse alimentare. Normele antitrust și cele în materie de concurenţă nu trebuie să le permită distribuitorilor individuali să aibă o poziţie dominantă pe pieţele naţionale sau regionale.

• Măsurile din domeniul concurenţei și cele antitrust nu trebuie să permită sub nicio formă sectorului comerţului cu amănuntul să rezilieze unilateral contractele atunci când scad preţurile. La stabilirea preţurilor se solicită preţurile nete pentru a preveni actualizările netransparente. Trebuie abolite și interzise toate sistemele care solicită taxe pentru includerea pe lista distribuitorilor/ furnizorilor.

• Ar trebui verificată punerea în aplicare corespunzătoare a Directivei privind întârzierea în efectuarea plăţilor și, dacă este necesar, revizuită. Ar trebui stabilit un termen de plată de cel mult 30 de zile, care să nu poată suferi modificări pe baza contractelor individuale; acesta ar trebui să fie obligatoriu și garantat prin lege la nivelul UE în zonele de schimb din sectorul alimentar. Fiecare stat membru poate stabili termene de plată mai scurte.

• Toate mărcile proprii ale distribuitorilor privaţi disponibile în Europa trebuie etichetate în mod clar, pentru a se vedea cine sunt producătorii. Numele mărcii producătorului sau, în cazul în care nu are nume, numele companiei, trebuie să apară pe ambalaj cel puţin la fel de vizibil ca marca proprie a distribuitorului. Grupul PPE consideră că această problemă trebuie să reprezinte o prioritate pentru „Iniţiativa privind lanţul de aprovizionare".

2. Trebuie introdusă o formă de ajutor specific pentru unităţile de prelucrare și pentru producţia și promovarea de produse de înaltă calitate în regiunile defavorizate, precum regiunile montane și ultraperiferice.

3. Grupul PEE salută eforturile depuse de comisarul european Phil Hogan pentru deschiderea de noi pieţe. Barierele netarifare ar trebui eliminate. Grupul PPE solicită introducerea rapidă a garanţiilor de export/ instrumentelor de creditare suplimentare pe teritoriul întregii UE, în cooperare cu BEI, lucru care ar putea completa sistemele folosite de către statele membre.

Material publicat cu sprijinul Grupului PPE. Daniel Buda, membru în Comisia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European

Comenteaza