Foto Fermierii din Ardeal își duc produsele la ușa corporațiilor Clujului
- Scris de Călin Poenaru
- 06 Iul 2018, 11:10
- Economie
- Ascultă știrea

Bazele primului Food Hub din Transilvania de Nord care integrează producătorii din zonă au fost puse la Cluj, prin intermediul Fundației Civitas pentru Societatea Civilă (FCSC), cu sprijin american.
“Am pornit acest proiect în februarie, am contactat mai mulți producători din Cluj și din județele învecinate. Deja avem 20 de parteneri, din Jucu, Luna, Cămăraș, Frata, Țaga, Dumbrava, Florești, Camăr, Gherla. Ne vom axa pe companiile din spațiile de birouri, avem deja o primă comandă din campusul Emerson, dar și pe clujenii care vor să primească aceste produse locale acasă, fără să plătească transportul.
Singura condiție este să comande un pachet Nod Verde în valoare de cel puțin 40 de lei, însă la noi valoarea medie a comenzilor este deja de 100 de lei. Acum avem 35 de solicitanți, vom începe să livrăm câte două zile pe săptămână, însă putem să asigurăm până la 100 de comenzi pe zi. Vom avea livrări pe tot parcursul anului, în sezonul rece mai ales produse agroalimentare prelucrate”, spune Marius Cobârzan, manager de proiect.
Între coșul plin de la mall și pachețelul din grădină
“Va fi greu să schimbăm o mentalitate: consumatorul este deja obișnuit să meargă la mall de unde să își umple coșul la hipermarket și după aceea frigiderul. Noi am plecat în Canada din cauza sistemului după care ne-am întors în România pe principiul că oricât de rău ar fi, tot mai bine în țara ta, ne-am implicat în turism, iar acum ne-am apucat să facem produse din fructe de pădure, sub brandul Cămara de la Munte, afirmă Sebastian Hosu, proprietarul Cabanei Moților.
“Lucram în București, iar colegii îmi cereau mereu să le aduc ulei presat la rece de acasă. Părinții mei erau pensionari când și-au cumpărat o presă, m-am gândit că putem să creăm un brand. În satele din zona noastră aproape la fiecare casă găsești câte o astfel de presă, atât că oamenii nu și-au dorit neapărat să facă un business din așa ceva”, a relatat Felicia Tulai, manager Taf Presoil.
Profitul merge către proiecte comunitare
“Ne-am propus, prin inițiativa Civitas, să demarăm un concept nou în Transilvania prin care legătura consumatorului cu producătorul local să fie simplă și echitabilă. Suntem de fapt o echipă de producători și consumatori conștienți care își doresc să creeze conexiuni și parteneriate pe termen lung, printr-o abordare complet transparentă, cu grijă față de relația care se creează între noi în momentele în care decidem cum să ne alegem hrana, pentru că ne pasă de locul din care provine, de cei care o produc și de cei care o consumă. Iniţiativa aparţine sectorului ONG, iar profitul realizat va fi dedicat unor proiecte sociale şi pentru dezvoltare comunitară implementate de către Civitas”, anunță inițiatorii proiectului.
“Apreciez inițiativa de a promova hrana sănătoasă, la prețuri corecte, cu livrare direct acasă. Ador acest proiect, mă bucur mult că există pe piața clujeană o astfel de alternativă fresh; eu de-abia aștept coșul săptămânal”, mărturisește Ioana Gavrilei, unul dintre beneficiari.
Rețea națională FoodHub
Proiectul a fost dezvoltat de Civitas cu sprijinul Fundației Româno-Americane care a sprijinit mai multe inițiative locale, unele ajungând să se autofinanțeze. Prin proiectul FoodHub în următorii ani se vor înființa cinci centre regionale de colectare a alimentelor, câte unul în fiecare regiune din țară. Se urmărește înființarea unei rețele naționale FoodHub care să ușureze accesul la piață al producătorilor locali.
Acestea vor realiza studii fezabilitate proprii, pe specificul zonelor și domeniul propriu de activitate. Organizațiile responsabile de înființarea unor astfel de food-hub-uri sunt Open Fields (zona Vatra Dornei), Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (Iași), Civitas (Cluj, Odorheiu Secuiesc), World Vision România (Ialomița, Vâlcea, Dolj, Vaslui).