FC Universitatea Cluj a semnat un contract de sponsorizare cu WAM, prima rețea socială de "play to earn"

FC Universitatea Cluj a semnat un contract de sponsorizare cu WAM, prima rețea socială de "play to earn"

Compania clujeană de tehnologie Digitap și FC Universitatea Cluj au anunțat semnarea unui parteneriat în urma căruia, începând cu primele partide din 2022, pe echipamentul de joc al “studenților” va fi promovat proiectul de crypto-gaming WAM.

WAM.app, prima rețea socială de „Play to Earn” din lume, este unul dintre proiectele românești de succes din noul val. Wam.app este un proiect dezvoltat de Digitap, companie românească fondată la Cluj de antreprenorii Daniel Tamaș și Alex Rus, cărora li s-a alăturat și Vlad Mustiață, unul dintre cei mai renumiți programatori români, în poziția de CTO al companiei.

“Proiectul și argumentele prezentate de președintele Radu Constantea ne-au convins să venim alături de FC Universitatea Cluj. Radu Constantea este garantul că lucrurile se fac serios și sustenabil. Ne dorim ca acest club să facă repede pasul spre Liga 1, dar înțelegem că, înainte ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de un buget consistent. Suntem aici pentru a contribui la acest lucru”, a declarat Alex Rus, co-fondator Digitap.

“Înainte să devenim sponsori, am fost suporteri ai Universității Cluj, prin urmare ne-a fost ușor să facem acest pas. Am intrat în acest parteneriat cu optimism și cu dorința de a merge împreună pe drumul spre succes. Suntem o companie care acționează global, dar rădăcinile noastre sunt la Cluj, așa că am considerat că este de datoria noastră să susținem acest club care aparține comunității clujene”, a declarat Daniel Tamaș, co-fondator Digitap.

“Le mulțumesc lui Alex Rus și Daniel Tămaș pentru acest parteneriat. Sunt negocieri care au demarat în urmă cu un an și mă bucur că s-au concretizat astfel. Acest club are nevoie de parteneri dinamici precum Digitap. Obiectivul nostru rămâne neschimbat: să asigurăm toate condițiile financiare astfel încât cei care se ocupă de destinele sportive al Universității Cluj să poată performa”, a declarat Mihai Moga, Brand Manager FC Universitatea Cluj.

WAM.app, prima rețea socială de „Play to Earn” din lume

Într-un timp extrem de scurt de la lansare, Wam.app a reușit să concureze de la egal la egal cu liderii de mobile gaming, o industrie care însumează peste 90 de miliarde de dolari. Astfel, în cadrul Galei Internaționale „Mobile Games Awards 2021”, Wam.app s-a numărat printre finaliștii categoriei „Cel mai inovator brand”, alături de unii dintre cei mai consacrați jucători din industrie, precum Huawei sau Niantic.

În luna decembrie, Wam.app se pregătște să lanseze, alături de parteneri de renume mondial, WAM COIN, tokenul care va guverna universul WAM.

Pentru a dezvolta parteneriatul ale cărui baze au fost puse astăzi, FC Universitatea Cluj și WAM își propun să exploreze noi oportunități care vizează integrarea tehnologiilor blockchain în domeniul sportiv.

Mai multe despre WAM.app puteți afla AICI sau pe pagina oficială de Twitter.

Comenteaza