DNA controlează conturile Mechel

DNA controlează conturile Mechel
Sindicaliştii de la Câmpia Turzii au cerut justiţiei să verifice conturile Mechel, a declarat Ioan Pascu, liderul Sindicatului Industria Sârmei. Acesta a precizat că în ultima vreme au fost vândute active şi fier vechi din companie.

"Joi am fost la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Cluj şi am depus o plângere penală, solicitând să fie cercetate conturile Mechel pentru că eu am informaţii că au fost vândute active din companie şi fier vechi. A fost vândut depozitul din Bucureşti, din Gara Căţelu, pentru 3,2 milioane de euro către Mechel Service, deci au bani. Deocamdată, aceşti noi proprietari nu apar pe nicăieri ca acţionari, cel puţin la Câmpia Turzii. Sunt în posesia unei scrisori de intenţie, prin care se doreşte achiziţionarea întregului grup sau, în ultimă instanţă, a combinatului din Câmpia Turzii", a menţionat Pascu , pentru site-ul Bursa.

Salariaţii şi foştii angajaţi se află în a treia săptămână de proteste, din cauza faptului că nu le-au fost plătite integral salariile şi plăţile compensatorii. Foştii angajaţi mai au de primit restul de tichete de masă şi salariile compensatorii, iar cei angajaţi, avansul pentru februarie şi restul de plată. Noul investitor, Invest Nikarom, vrea să supună unităţile de producţie de la Brăila şi Câmpia Turzii unui proces de reorganizare. Invest Nikarom a cumpărat în februarie activele Mechel din ţara noastră, pentru 52 de euro. Din 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, 1.700 de persoane, în combinat rămânând 300 de angajaţi.

Comenteaza