Cât de mare poate fi pensia celui care a ”sărăcit” cu 2.000 de euro după plata contribuției de 10% la sănătate pe august
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:20
- Economie
- Ascultă știrea

Cea mai mare pensie din România depăşea în luna iulie suma de 98.000 de lei net, adică 19.600 de euro, potrivit datelor obținute din surse guvernamentale de News.ro.
Odată cu primul Pachet de măsuri de austeritate luate de Guvernul Bolojan, deja din luna august a fost impusă plata contribuţiei la sănătate, în cuantum de 10%.
Astfel, dacă cea mai mare pensie din România depăşea în luna iulie suma de 98.000 de lei net, aceasta scăzut în august cu 9.506 lei, ajungând la valoarea netă de 88.558 lei (17.700 de euro), arată datele obţinute de News.ro din surse guvernamentale.
Sursa citată mai scrie că primele 10 pensii din România depăşesc valoarea netă de 10.000 de euro lunar şi toate au fost obţinute pe bază de contributivitate. Persoanele care încasează aceste sume au activat în sistemul bancar şi în domeniul asigurărilor.
Conform legii, primii 3.000 de lei din orice pensie nu se impozitează. Aşadar, pentru a obţine valoarea netă, din sumă se scad 3.000 de lei, apoi se aplică un impozit de 10% pe suma rămasă.
Vezi AICI topul celor 10 pensii din România, care chiar şi după impunerea CASS, depăşesc în acest moment suma de 10.000 de euro net lunar, cea mai mare valoare fiind de 17.700 de euro, toate fiind obţinute pe bază de contributivitate, adică nu se încadrau în categoria pensiilor speciale, unde statul oferă lunar un surplus financiar.