Criza economică se adânceşte la Cluj. Cu cât a scăzut industria într-un an

Criza economică se adânceşte la Cluj. Cu cât a scăzut industria într-un an
Criza economică se adânceşte la Cluj: producţia a scăzut cu jumătate în ultimul an, relevă Direcţia Regională de Statistică.

Conform celor mai recente raportări ale instituţiei, pentru luna septembrie, producţia industrială a scăzut cu 50% în primele nouă luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie, în septembrie, a fost cu 41,0% mai scăzut faţă de luna septembrie 2011, în vreme ce indicele pentru primele nouă luni ale anului este de 59,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Volumul exporturilor a ajuns la 539,6 milioane de euro, în scădere cu 61,5%, în vreme ce importurile însumează 953,2 milioane, în scădere cu 28,6%.

În schimb, sectorul construcţiilor a crescut, arată DRS. În luna septembrie au fost eliberate 138 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 24 autorizaţii mai mult faţă de luna septembrie 2011 şi de două ori mai multe decât în luna iulie, când ao fost eliberate 64 autorizaţii.

Menţionăm, situaţia industriei clujene e reflectată şi de raportările pentru primele nouă luni ale anului ale companiilor din Cluj listate la Bursa de Valori Bucureşti. În toate cazurile de astăzi ale firmelor din Cluj care şi-au publicat raportul pe prmele 9 luni - Carbochim, Transilvania Construcţii şi Armătura - se înregistrează scăderi la toate capitolele.

Comenteaza