DISTRIBUIE
Ofertele sunt cu 23% mai mici faţă de 2009, iar preţurile de tranzacţionare, cu 15-40% sub cele anunţate. Apar blocaje de finanţare, lucrări oprite şi reluate, dar şi oferte speciale.
Casele scoase la vânzare în Cluj au înregistrat scăderi de preţuri de ofertă mult mai accentuate decât apartamentele. Acestea sunt cu 38,9% mai ieftine decât la finalul lui 2008, respectiv cu 23,8% faţă de decembrie 2009, potrivit unei analize a portalului Imobiliare.ro.
“Dacă în decembrie 2008 preţul solicitat pentru o vilă de 120 mp era în medie de 200.000 de euro (1.668 euro/mp util), în prezent, pentru acelaşi tip de locuinţă, proprietarii solicită puţin peste 122.000 de euro (1.019 euro/mp util). Cu o valoare medie de 619 euro/mp util, în localităţile din judeţ preţurile sunt mult mai scăzute decât cele practicate în municipiu. În ultimele 12 luni, preţul vilelor din localităţile din judeţul Cluj a scăzut cu 11%, iar faţă de decembrie 2008 diferenţa este de 20%”, arată analiza Imobiliare.ro. Printre localităţile cu oferta cea mai bogată sunt Floreşti şi Gilău. “Faţă de acum doi ani, cele mai mari reduceri au fost înregistrate în capitală, 42,4%, şi în municipiul Constanţa, 40,6%. Interesul pentru case şi vile a scăzut într-un ritm mai accelerat decât pentru apartamente, astfel încât există cazuri, Cluj-Napoca, de exemplu, unde preţul unei case de la periferie este apropiat de cel al unui apartament în oraş”, susţine Adrian Erimescu, director general al Imobiliare.ro. Analiza a luat în calcul anunţurile care vizează casele şi vilele construite după 2005, scoase la vânzare în Bucureşti, Ilfov, Timiş, Braşov, Iaşi, Cluj şi Constanţa. Preţurile de ofertă diferă mult de cele la care se realizează efectiv vânzarea, atrag atenţia specialiştii.
Valoarea de tranzacţionare este cu 15-20% mai jos decât oferta, ajungând uneori ca achiziţia să se facă la un preţ cu până la 30-40% mai mic decât cel lansat oficial, precizează reprezentanţii agenţiei Grup de Lux. “Vânzătorii care acceptă realitatea şi pun preţul cel mai realist sunt cei care reuşesc să tranzacţioneze mai repede”, spune Ramona Cuc, director al agenţiei. Lipsa de finanţare din piaţă a dus la blocaje în ultimii doi ani şi pe piaţa rezidenţială. Întreruperea lucrărilor din şantierul Bella Park a descurajat potenţialii clienţi, vânzările de case în 2010 fiind nesemnificative, explică reprezentanţii dezvoltatorului Trustul CRE. “Lucrările de extindere au stagnat anul acesta din cauza unui blocaj al finanţării, rezolvat din octombrie, cartierul beneficiind din nou de sprijinul Alpha Bank. Tot din toamnă, avem un nou acţionar majoritar - Bermo Group”, a declarat Zoltan Nagy, manager general al Trustul CRE.
“Lucrările au fost accelerate pentru a recupera întârzierea provocată de pauza din şantier şi pentru a respecta termenul de finalizare anunţat pentru sfârşitul anului următor. Casele sunt finalizate şi finisate pe exterior, cele două vile de apartamente se află în construcţie, iar de la începutul acestei luni au fost demarate lucrările la cel de-al doilea drum al cartierului”, au precizat oficialii societăţii. Contractările au început din etapa de proiect a extinderii, acum fiind disponibile 8 case şi 10 apartamente. “Reînceperea lucrărilor şi noua ofertă de vânzare au trezit deja interesul mai multor persoane”, susţin reprezentanţii Trustul CRE. Casele au suprafaţa desfăşurată construită de 172-377 mp, teren adiacent de 197-353 mp, iar preţul mediu, la stadiu semifinisat, este de 696 euro/mp, plus TVA.
Boema costă 1,5 milioane de euro
Există şi oportunităţi de achiziţii. Una dintre proprietăţile “cu istorie” scoasă la vânzare este fosta grădină de vară Boema, cu un preţ de ofertă de 1,49 milioane de euro. În mai, când proprietatea a fost scoasă oficial la vânzare prin Grup de Lux, preţul anunţat era de 1,7 milioane de euro pentru proprietatea veche de 180 de ani de pe strada Iuliu Maniu. “Suntem în discuţii avansate cu doi potenţiali clienţi, care sunt interesaţi de ceva similar cu vechea destinaţie a proprietăţii, grădină de vară şi activităţi culturale”, spune Cuc.

Comenteaza