Cresc amenzile pentru şoferi. La ce trebuie să fii atent VIDEO

Cresc amenzile pentru şoferi. La ce trebuie să fii atent VIDEO
De astăzi vom scoate mai mulţi bani din buzunar pe amenzile primite în trafic. Astfel, punctul de amendă, care valora 70 de lei, este mai scump cu 5 lei. Decizia vine o dată cu majorare salariului minim brut pe economie, de la 700 de lei la 750 de lei.

Cea mai mică amendă pe care o puteţi plăti în acest an este de 150 de lei, iar cea mai mare poate ajunge şi la 1500 de lei. De astăzi folosirea telefonului mobil la volan sau lipsa centurii de siguranţă vor fi pedepsite cu 2 puncte de penalizare şi o amendă de 150 sau 225 de lei. Şoferii clujeni nu s-au arătat deloc încântaţi de această măsură.

Potrivit Codului rutier în vigoare, amenzile contravenţionale sunt stabilite în funcţie de valoarea numărului de puncte-amendă aplicate, acestea din urmă reprezentând 10% din valoarea salariului minim. Cum salariul minim brut creşte de la 700 la 750 de lei, valoarea unui punct de amendă devine 75 de lei, mai mult cu 5 lei decât până acum.

Amenzi între 300 şi 375 lei vor primi şi conducătorii auto care au preocupări care le pot distrage atenţia de la drum ori folosesc instalaţiile de sonorizare astfel încât să-i deranjeze pe ceilalţi participanţi la trafic. Aceeaşi sancţiune o primesc şi conducătorii de mopeduri şi motociclete care nu au în funcţiune luminile de întâlnire atunci când circulă pe drumurile publice.

Reporter: Ana Maria Nedelea
Imagine: Lorant Ersek

Comenteaza