Compania celui mai bogat român anunță venituri de peste 1 miliard de dolari. UiPath a depășit aşteptările Wall Street-ului. Ce țintă a anunțat Dines la Cluj

Compania celui mai bogat român anunță venituri de peste 1 miliard de dolari. UiPath a depășit aşteptările Wall Street-ului. Ce țintă a anunțat Dines la Cluj

UiPath (simbol bursier PATH), prima companie din România care s-a listat pe puternica piaţa de capital din SUA, în aprilie 2021, şi-a raportat miercuri seară rezultatele financiare aferente anului american fiscal 2023.
 

Rezultatele sunt peste aşteptările investitorilor de pe Wall Street, ceea ce a antrenat o apreciere puternică a cotaţiei în tranzacţiile de după închiderea şedinţei. Astfel, acţiunile UiPath se apreciau cu 15% în tranzacţiile after-hours, la un preţ de 17 dolari pe unitate, potrivit Mediafax.

Afaceri de peste 1 mld. lei pentru compania lui Dines, cel mai bogat român

„Am realizat o încheiere foarte puternică a anului fiscal 2023. În trimestrul al patrulea al anului fiscal 2023, ARR (ARR - Annualized Renewal Run-rate – n.red) a crescut cu 30% faţă de anul precedent, în timp ce performanţa veniturilor şi gestionarea disciplinată a costurilor au dus la o marjă operaţională non-GAAP record în trimestrul al patrulea şi la un flux de numerar liber ajustat non-GAAP pozitiv”, spune Rob Enslin, codirector executiv al UiPath.

„Intrăm în anul fiscal 2024 cu lansarea noilor noastre iniţiative de lansare pe piaţă conform calendarului şi cu un impuls în creştere, pe măsură ce atât clienţii, cât şi partenerii văd impactul pozitiv pe care platforma noastră de automatizare a afacerilor îl poate avea asupra angajaţilor, clienţilor şi afacerilor lor”, afirmă acesta.

Pentru anul fiscal 2023, încheiat în ianuarie 2023, UiPath a raportat venituri de 1,06 miliarde de dolari, plus 19%. Pierderea a fost de 328 mil. dolari, faţă de 525 mil. dolari în 2022, dar pentru 2024 compania se aşteaptă să treacă pe profit de 120 mil. dolari.

„Pentru a-şi menţine avantajul competitiv şi pentru a creşte agilitatea operaţională, companiile trebuie să facă mai mult fără să adauge mai mult”, spune Daniel Dines, co-fondator şi co-director executiv al UiPath.

„Acesta este punctul în care platforma UiPath Business Automation Platform, bazată pe inteligenţă artificială, joacă un rol strategic şi transformaţional pentru organizaţii. Prin combinarea soluţiei noastre de top de automatizare robotică a proceselor cu o suită completă de capabilităţi, UiPath le permite oamenilor să creeze mai uşor şi mai eficient modalităţi mai bune de a opera, de a inova şi de a obţine rezultate de afaceri”, a mai adăugat Dines.

Dines la Cluj: Vrem să ajungem la afaceri de 5 mld. dolari

Daniel Dines a vorbit la Cluj-Napoca în mai anul trecut despre viitorul companiei UiPath.

„Noi, ca aspiranți și ca model, dorim să ajungem la o cifră de afaceri de 5 miliarde de dolari. Service Stock îmi place. Preferăm să creștem cu profit 100%, dar să pierdem bani, decât cu 20% fără risc. Am câștigat în piață pentru că tehnologia noastră este mai ușor de folosit", explica atunci Daniel Dines la Cluj-Napoca. 

„Sunt mulţumit de rezultatele noastre şi de modul în care echipa a dus la bun sfârşit anul fiscal, în ciuda vânturilor externe şi macroeconomice din al patrulea trimestru al anului fiscal 2023”, a declarat Ashim Gupta, directorul financiar al UiPath.

„Angajamentul nostru de a impulsiona creşterea la scară, de a extinde marja operaţională şi de a genera un flux de numerar liber ajustat non-GAAP pozitiv se reflectă în perspectivele noastre pentru întregul an fiscal 2024, care implică o creştere de 350 de puncte de bază a marjei operaţionale non-GAAP şi un flux de numerar liber ajustat non-GAAP pozitiv pentru anul fiscal”, a mai explicat Gupta.

Comenteaza