Comerțul fără intermediari, direct din fermă, legalizat în România prin OUG

Comerțul fără intermediari, direct din fermă, legalizat în România prin OUG

Guvernului a dat o Ordonanţă de Urgenţă care vine în sprijinul micilor fermieri români care îşi vor putea vinde produsele direct către consumatori sau către lanţuri de retail fără un munte de acte şi de avize.

Actul normativ a fost anunțat de către ministrul Economiei, Claudiu Năsui, care a comunicat că proiectul noii legislații, pus în dezbatere publică, va permite și în România implementarea conceptului ”from farm to fork” – de la furcă la furculiță, în prezent nepermis de rigorile ANPC – Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a transmis agrointel.ro.

Modelul de vânzare a produselor agricole direct din ferme către consumator va fi implementat într-un proiect de lege prin care vor fi eliminate o serie de ”excese ale statului împotriva antreprenorilor”. Ministrul Claudiu Năsui a anunțat că Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață va modifica prevederile legale care blochează afaceri inovative dând exemple din agricultură. Mai mult, Năsui a criticat ANPC care susține că în România este ilegal modelul de business practicat în restul Europei.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, susține o modalitate de vânzare a produselor agricole ”testată” în toată Europa. Ministrul Economiei a anunţat miercuri că a pregătit un proiect pentru debirocratizarea comerţului care „desfiinţează mai multe bariere inutile şi rente de băieţi deştepţi”. Năsui a oferit printr-o postarea pe pagina personală de Facebook şi exemple privind modificările pregătite.

”O altă absurditate a statului român este că, deși zice că vrea să încurajeze inovația și concurența, blochează modele noi de afaceri prezente în toată Europa. Cum? Prin supra-reglementare și sancțiuni. Așa cum au apărut serviciile de tip Uber și livrările la domiciliu, așa trebuie să fim deschiși la mai multe inovații. De exemplu, în Europa s-a extins recent modelul de afaceri „from-farm-to-fork”, adică direct de la fermă la furculiță, fără intermediari.

Cum funcționează? Fermierii se adună pe rețele de socializare împreună cu clienții lor și spun ce produse au pe stoc. Clienții încep să plaseze comenzi. Și, ca să evite costurile recurente de transport, se întâlnesc o dată pe săptămână timp de o oră să își livreze produsele comandate. Practic, oamenii cumpără direct de la fermier. Mai toate conceptele și politicile pe care le susține Uniunea Europeană de lanț scurt, bio, eco, green sunt acoperite de acest model de afaceri”, a spus ministrul.

Comenteaza