Clujul va găzdui o competiție pentru antreprenoare cu finala la Londra
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Ian 2018, 14:11
- Economie
- Ascultă știrea

Toate start-up-urile și companiile mici care doresc să concureze pentru șansa de a participa în cadrul finalei din Londra, beneficiind de pregătire în domeniul pitching-ului din partea Risky Business se vor putea înscrie până în 10 februarie.
“În ciuda progresului continuu și remarcabil în ceea ce privește numărul femeilor în poziții executive sau antreprenoriale, încă mai sunt provocări unice de înfruntat, mai ales în ceea ce privește atragerea fondurilor spre afacerile lor aflate la început de drum. Aceste provocări sunt legate de preconcepții, rețele închise, precum și dificultatea de a găsi mentorat de calitate din partea liderilor din domeniu.
Această competiție dorește să ofere femeilor oportunitatea unică de a avea acces la mentorat de înaltă calitate concentrat pe dezvoltarea abilităților hard, în același timp extinzându-le rețelele în domeniile business și financiar.
De fapt competiția nu se adresează startup-urilor compuse exclusiv din femei, ci tuturor echipelor formate din membri de ambele sexe, care au performanțe mai ridicate decât echipele de un singur sex”, susțin organizatorii.
Competiția va fi deschisă tuturor tipurilor de afaceri aflate la început de drum, nu doar startup-urilor din domeniul tehnologiei. Înainte de competiție, startup-urile selectate vor avea oportunitatea să participe la workshop-uri, culminând cu o pregătire intensă în domeniul pitching-ului pe 16 februarie.
Semifinaliștii de la Cluj vor avea oportunitatea să prezinte în fața unui juriu de antreprenori cu experiență, specialiști în business și investitori precum antreprenorul și angel investorul Philipp Kandal, Simona Baciu, fondatoarea Transylvania College și Simona Gemeneanu, asociat în Morphosis Capital.
Prezentările vor dura două minute, fiind urmate de patru minute de întrebări. Pe lângă marele premiu, constând în participarea în cadrul finalei din Londra în fața investitorilor, mentorilor și liderilor din domeniul tehnologiei, competiția le facilitează accesul la investitori, parteneri și clienți.
WSC este o competiție paneuropeană ținută în România, Rusia, Italia, Germania, Finlanda, Polonia, Cehia, Ungaria, Austria și Marea Britanie, urmate de un Demo Day pentru finaliști în Londra, pe 15 septembrie.
Risky Business este primul fond de investiții și accelerator din România cu capital autohton. 30 de oameni de afaceri cunoscuți din România, precum și din Regatul Unit și SUA s-au alăturat Risky Business în calitate de investitori, printre care Andrei Dunca, Philipp Kandal, Corina Dragoi, Dan Pitic și Voicu Oprean.