Cine aspiră la titlul de "regina zăpezilor". Miza afacerii: sute de milioane de euro

Cine aspiră la titlul de
CNADNR a demarat licitaţia pentru angajarea firmelor care vor deszăpezi autostrăzile şi drumurile naţionale în următorii patru ani. În joc sunt, la nivel naţional, 366 de milioane de euro, bani publici.

Ofertele pentru încheierea de acorduri cadru având ca obiect "întreţinere curentă pe timp de iarnă 2016-2020" au fost depuse în 19 iulie la sediile tuturor direcţiilor regionale din ţară.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) este dispusă să plătească maxim 1,65 miliarde lei (367 de milioane de euro) fără taxa pe valoarea adăugată, pentru deszăpezirea dumurilor şi autostrăzilor în următorii patru ani.

Aceasta înseamnă că şi spre Cluj se vor îndrepta câteva zeci de milioane de euro. Dintre firmele care au depus oferte se remarcă şi o companie clujeană, DIFERIT SRL, de altfel o "abonată" la contractele din bani publici.

DIFERIT vrea să se lupte cu nămeţii din toate zonele ţării, aşa că a depus oferte atât la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, cât şi la Braşov, Constanţa, Cluj, Iaşi, Craiova sau Bucureşti. În total, potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de CNADNR, DIFERIT luptă pentru 35 din cele 57 de loturi scoase la licitaţie. Alte două firme care au depus oferte pe mai multe loturi sunt TRAMECO SA (24) şi DELTA ACM 93 (8).

În ceea ce priveşte Regionala Cluj, principalul competitor al celor de la DIFERIT este TRAMECO. Iată companiile care au depus oferte pentru cele 11 loturi scoase la licitaţie pe raza DRDP Cluj:

Lot 1 - S.D.N. Alba-Iulia

  • TRAMECO S.A.
  • DIFERIT S.R.L.
  • HIDROCONSTRUCŢIA S.A.


Lot 2 - S.D.N. Baia-Mare

  • TRAMECO SA
  • ARDELEAN COMPANY SRL
  • NORD VEST INFRASTRUCTURA ŞI SERVICII SRL
  • DIFERIT S.R.L.
  • Asocierea ATHOS COM SRL - RIPOSTA TRANS S.R.L.


Lot 3 - S.D.N. Bistriţa

  • TRAMECO SA
  • DACIA ASPHALT SRL
  • Asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL - STRABENBAU LOGISTIC SRL
  • DIFERIT S.R.L.

Lot 4 - S.D.N. Satu-Mare

  • TRAMECO S.A.
  • Asocierea RIPOSTA TRANS SRL - ATHOS COM S.R.L.
  • INSTAL ROS S.R.L.


Lot 5 - S.D.N. Zalău

  1. TRAMECO S.A.
  2. Asocierea DRUM CONSTRUCT SRL - CARO GRUP SRL.
  3. DIFERIT S.R.L.
  4. Asocierea RIPOSTA TRANS SRL - ATHOS COM S.R.L.


Lot 6 - S.D.N. Oradea

  1. TRAMECO S.A.
  2. DIFERIT S.A.
  3. Asocierea ATHOS COM S.R.L.- RIPOSTA TRANS S.R.L.


Lot 7 - S.D.N. Cluj

  1. DACIA ASFALT S.A.
  2. TRAMECO S.A.
  3. DIFERIT S.R.L.


Lot 8 - Autostrada A3, Turda-Gilău

  1. Asocierea DRUM CONSTRUCT S.R.L - CARO GRUP S.R.L.
  2. DIFERIT S.R.L.
  3. INSTAL ROS .S.RL.
  4. MAXI PREST RCE S.R.L.
  5. EURO SPED S.R.L.


Lot 9 - Autostrada A3, Gilău - Nădăşel

  1. Asocierea DRUM CONSTRUCT SRL - CARO GRUP SRL
  2. DIFERIT SRL
  3. EUROSPED S.R.L.

Lot 10 - Autostrada A3, Suplacu de Barcău-Borş

  • DIFERIT S.R.L.
  • EUROSPED S.R.L.


Lot 11- Autostrada Sebeş - Turda

  • DIFERIT S.R.L.
  • HIDROCONSTRUCŢIA S.R.L.
  • EUROSPED S.R.L.

"Ofertele depuse se află în procesul de evaluare de către Comisia de licitație", au anunţat reprezentanţii CNADNR. Conform legii, evaluarea trebuie realizată în maxim 25 de zile de la data deschiderii ofertelor.

Cine sunt aspiranţii la titlul de "regina zăpezilor"

DIFERIT SRL este deţinută de soţii Daniela şi Nicolae Petri şi s-a remarcat, în ultimii ani, pentru apetitul spre contracte din bani publici. A reparat, modernizat şi asfaltat drumuri şi pieţe în Cluj-Napoca atât în mandatul Funar, cât şi sub Emil Boc sau Sorin Apostu. De altfel, numele DIFERIT a apărut în dosarul de la DNA al fostului primar PDL. Cel mai recent, DIFERIT a pus mâna pe contractul de 28 de milioane de lei pentru construirea centurii Floreşti-Cluj.

Nici TRAMECO SA nu este străină de banul public. Firma este controlată de controversatul om de afaceri Beniamin Rus din Oradea, care a primit şi el titlul de "rege al asfaltului", şi face parte din "grupul Selina", alături de SELINA SRL şi de DRUMURI BIHOR SA.

Beniamin Rus, unul dintre cei mai bogaţi afacerişti din nord-vestul ţării, a avut de-a lungul timpului numeroase probleme cu legea. În 2013 fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, l-a reclamat la Direcţia Naţională Anticorupţie pe omul de afaceri bihorean. Şova a susţinut atunci că Rus ar fi încercat să îl mituiască, cerându-i în schimb un contract pentru realizarea unui tronson de autostradă. Anul trecut, Rus a fost trimis în judecată alături de Alexandru Kiss, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor. Omul de afaceri era acuzat de spălare de bani şi fapte de corupţie.

În fine, cea de-a treia companie care aspiră la titlul de "regina zăpezilor" la licitaţile CNADNR este DELTA ACM 93, patronată de omul de afaceri Florea Diaconu, cu conexiuni puternice în "marele" PNL, via PDL. Şi DELTA ACM 93 a prosperat de-a lungul anilor în urma contractelor cu statul.

Comenteaza