Chirie cât o rată de apartament pe o garsonieră în zona industrială din Cluj-Napoca. Se cer și 5.000 de lei garanție

Unii proprietari din Cluj-Napoca par să nu aibă simțul ridicolului. În condițiile în care au ajuns să ceară 450 euro/lună pe o garsonieră construită înainte de 1990, de la marginea orașului, evident cu sintagma „ultramodernă” în anunț. Acesta cere pe garanție și avans, bani cu care poți sta 6 luni în chirie în mod normal.

Chiriile în Cluj-Napoca o iau razna la început de 2022. Recent a fost publicată pe un site de anunțuri imobiliare, o garsonieră de 33 mp de pe Bulevadrul Muncii, în zona industială, la marginea Clujului, la nici mai mult, nici mai puțin de 450 de euro/lună, adică peste 2200 de lei, un salariu comun, în condițiile în care o persoană trebuie să stea singură acolo pentru că proprietarul nu acceptă cupluri, ci doar un „locatar liniștit”, în timp ce oferă un preț neliniștitor pentru buzunarele multora.

„Contract minim pe un an. Se percepe garantie 1000 euro si o chirie in avans. Se va inregistra la ANAF + viza flotant. Nu se accepta: Animale de companie, fumatori, droguri, chefuri. Cupluri sau persoane cu copil minor. Doresc doar locatar linistit. Acesta este un factor foarte important. Se vor cere detalii despre chirias in acest sens”, mentionează proprietarul în anunțul pe site-ul comparimobiliare.ro.

Argumentul „luxului”

„Uși gama lux, Erkado. Herse Lux 10, Uno Lux 7. Parchet Robusto Aqua +, 14 mm. Fabricat în Elvetța. Gresie Hexagon, porțelan satinat. Fabricat în Spania. Prize ș întrerupătoare Livolo cu senzor tactil. Fabricat în Italia. Mobila fabricată la comandă. Rolete textile interioare cu casetă. Toaleta & Capac Villeroy & Boch - Numărul 1 mondial. Blat din Qartz Compozit. Baterie lavoar Ferro Nobless. Paravan duș San Swiss Walk-In. Fabricat în Elveția. Duș Ferro Nobless, tropical rain. Ventilator Vent- Axia VASF100T. Pat Dormeo Mamut II, 180x200 cm. Noptiere Dormeo Mamut. Somiere Compact Flex. Saltea Aloe Vera V2, 16 cm, 180x200 cm. Protecție Saltea Dormeo 3D. Cearșaf, cuvertură, perne Dormeo Black Diamond. Tablou în ulei semnat de renumitul pictor Ovidiu Ignat. Placă decorativă din Qartz Compozit. Televizor Sony Bravia KD-55XH9077, 139 cm, 4K Ultra HD. Android 10. Cel mai bun televizor Led 4K la ora actuală. Fabricat în Belgia în ianuarie 2021. Ramă din aluminiu periat, decupat cu laser. Singurul Led Tv care are licentă si sunet Dolby Atmos si DTS. Blat de lucru din Qartz Compozit. Cea mai scumpă piesa din apartament. Plită cu inducție magnetică AEG, Model IKE 42640 KB. AEG este gama de vârf al Electrolux. Fabricat în Germania. Cuptor electric AEG, Model BCE 451350 M. Plus Steam, Clasa A. Fabricat în Germania. Cuptor cu microunde Panasonic NN-GD36 HMS Inverter. Cel mai bun cuptor la ora actuală. Frigider Liebherr Tsl 1414. Lider mondial de peste 60 ani în frigidere. Masină spălat LG F2WN2S6S6TE, 6.5 kg, Inverter Direct Drive, Steam. Chiuvetă Blanco Subline 320-F din Silgranit™ PuraDur™. Numărul 1 mondial. Fabricat in Germania. Baterie bucătărie Pyramis Mandolin Pvd Inox. Cuțit Tefal Ingenio Ice Force, 20 cm. Cratiță cu capac Tefal Unlimited, 5.2l, 24cm. Cratiță cu capac Tefal Daily Chef, 3.5l, 24cm. Tigaie cu capac Tefal Daily Chef, 24cm. Fabricate în Franța. Tefal, Nr. 1 la nivel mondial. Scurgător vase & Suport Pliabil - Joseph&Joseph”, mai găsim în anunț.

La banii ăștia, parcarea costă în plus

Proprietarul a trecut în anunț că sunt două locuri de parcare, dar trebuie să plătești extra.

„Locuri de parcare în spatele blocului sau în curtea unei firme de vis-a-vis, contra unei sume modice.”

 

 

 

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza