„Cartierele 15 minute”, cheia dezvoltării sustenabile a orașelor

„Cartierele 15 minute”, cheia dezvoltării sustenabile a orașelor
Randare Silk District, Iași

Oportunitățile de dezvoltare ale municipiului Cluj-Napoca, unice în România, merg în paralel cu o permanentă îmbunătățire a calității vieții, iar factorul timp, după bogăția spirituală și stabilitatea materială, este un deziderat important în epoca digitală.

În 2016, urbanistul Carlos Moreno a propus conceptul cartierului 15 minute, inspirat de problemele orașelor moderne: timpul pierdut în trafic, aglomerația, stresul, și chiar poluarea. Acesta spune că “oamenii ar trebui să poată trăi esența experienței urbane” prin accesibilitatea locului de muncă, a locuinței, a educației sau a activităților recreative într-un perimetru de doar 15 minute de mers pe jos. În prezent, ideea care stă în spatele „cartierului de 15 minute” revoluționează planificarea urbană.

Timpul pierdut în trafic, timpul alocat deplasării spre unitățile de învățământ – grădinițe, licee, școli sau unități medicale – spitale, clinici, poate fi comprimat atunci când locuiți într-un proiect rezidențial integrat, arhitectura urbană occidentală din ultimii ani axându-se pe această rețetă de dezvoltare.

Proiectul anunțat de Prime Kapital în Cluj-Napoca, din zona platformei industriale localizată între strada Plevnei și Pod IRA, le oferă clujenilor mai multe avantaje ale locuirii într-un „oraș în oraș”, cel mai important fiind câștigul de timp din fiecare zi.

Care sunt principalele avantaje?

  • Proiectul rezidențial va oferi clujenilor mai mult timp liber, prin tot pachetul de zi cu zi a unei vieți calitative. Salvați timp deplasându-vă în interiorul zonei rezidențiale, de la locuințe, la birouri, supermarket, magazine, restaurante, spații verzi vaste, săli de fitness și până la grădiniță. Zonele office vor fi conectate prin zone pietonale cu zonele rezidențiale, comerciale, servicii și retail.
  • Mai puțin timp petrecut în trafic: Prin implementarea de spații pietonale și destinații comerciale și de agrement, proiectul va reduce traficul și poluarea în zonă - mai puține mașini pe drumurile din zonă, mediul va beneficia de o amprentă de carbon mai mică.
  • Clădirile moderne și vecinătatea spațiilor comerciale și de office sunt o garanție suplimentară că pe termen lung, valoarea investiției pentru noul proprietar va crește considerabil.
  • Spațiu sigur și sănătos, pentru relaxare, atât pentru adulți cât și pentru copii în zonele verzi generoase ale comunității. Jogging-ul de dimineață și plimbarea copiilor nu mai trebuie făcută la distanță, ci în vecinătatea locuinței, câștigând mai mult timp liber.
  • Salvați timp și vă eliberați de stres și prin locurile de muncă create în zonă: siguranța unor joburi, în condiții occidentale, cu salarii potrivite statutului de centru universitar și de capitală a Transilvaniei.

Luând exemplul a tot mai multe orașe vest-europene, cu un nivel ridicat de calitate a vieții, autoritățile locale din Cluj-Napoca doresc să implementeze și aici conceptul de „oraș de 15 minute”, care presupune ca locuitorii municipiului să poată accesa toate serviciile esențiale în maxim 15 minute de mers pe jos.

Proiectul Prime Kapital este armonizat perfect cu acest ideal, oferind viitorilor proprietari șansa de a scăpa de aglomerație și a nu-și irosi timpul cu deplasări inutile, pentru că tot ce au nevoie va fi la mică distanță, pe trasee plăcute și confortabile, proiectate din start cu gândul la pietoni.

Proiectul a fost ales ca urmare a investițiilor ambițioase demarate de autoritățile locale în dezvoltarea zonei, care vor face din zona Pod Ira probabil cel mai important nod de mobilitate din oraș: gara pentru trenul metropolitan, stație de metrou, coridorul de mobilitate Nord care va include un nou bulevard de 4 benzi pe axa est-vest a orașului.

Vă reamintim, dezvoltatorul Prime Kapital va investi într-un nou proiect de regenerare urbană de anvergură amplasat în Cluj-Napoca, în zona platformei industriale localizată între strada Plevnei și Pod IRA. Investiția vizează transformarea unei platforme industriale de 17,1 hectare într-o dezvoltare multifuncțională care va cuprinde o componentă de birouri de aproximativ 50.000 metri pătrați, un complex rezidențial cu aproximativ 1.400 apartamente, un complex comercial, o componenta educațională precum și spații verzi extinse.

Comenteaza