Care sunt soluţiile pentru revigorarea turismului clujean

Care sunt soluţiile pentru revigorarea turismului clujean
Resursele hidrominerale şi peisagistice ale Clujului ar putea fi exploatate mai bine dacă mai multe staţiuni turistice de interes local ar fi transformate în staţiuni de interes naţional şi mai multe staţiuni ar putea căpăta statutul de staţiuni turistice locale, arată strategia de dezvoltare a Clujului.

Conform documentului, staţiunile Muntele Băişorii, Băile Turda şi Fântânele ar putea fi transformate din staţiuni de interes local în staţiuni de interes naţional, Totodată, mai multe staţiuni - Someşeni, Băiţa, Cojocna şi Toroc Dej ar putea primi statutul de staţiuni turistice de interes local, în vreme ce altă sugestie este amenajarea zonei Vlădeasa - Vârfuraşu pentru rpacticarea sporturilor de iarnă. De asemenea, zona Drăgan - Floroiu ar putea fi amenajată ca staţiune turistică de interes local.


O altă soluţie pentru revigorarea turismului în Cluj este stimularea dezvoltării unor centre turistice mai recent apărute, între care e exemplificat arealul din perimetrul satelor de vacanţă IC Ponor - Doda Pilii, din munţii Apuseni, dar şi amenajarea şi atestarea localităţii Sâncraiu ca staţiune turistică de interes local şi edificarea unor cabane turistice echipate şi amenajate corespunzător în spaţiile montane cu potenţial ridicat.

Alte soluţii ar fi, conform strategiei, dezvoltarea structurilor turistice de agrement şi culturale - cum ar fi amenajarea unor teatre de vară, amfiteatre în aer liber pentru spectacole, concerte, diferite alte evenimente, care să reducă sezonalitatea turistică, dar şi restaurarea castelelor şi integrarea lor în circuitele turistice prin găzduirea unor programe de evocare a tradiţiilor - demonstraţie hipică, concurs culinar cu reţete tradiţionale şi obligativitatea creării ambianţei tradiţionale prin port, muzică şi obiceiuri tradiţionale. Astfel de locaţii pot fi Castelele Banffy din Bonţida şi Răscruci, Wass din Ţaga, şi Kemeny din Luncani.

Comenteaza