Când vor fi activate camerele radar inteligente pe drumurile din Cluj

Când vor fi activate camerele radar inteligente pe drumurile din Cluj

România va implementa un sistem extins de supraveghere rutieră pe drumurile naționale și autostrăzi, capabil să măsoare inclusiv viteza medie a șoferilor între două puncte.

Implementarea completă a sistemului e-Sigur este însă amânată. 

Deși termenul inițial era anul 2026, autoritățile estimează acum că acesta va deveni operațional cel mai devreme în perioada 2027–2028.

Proiectul e-Sigur este coordonat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Rutieră, și presupune utilizarea camerelor video, a radarelor și a inteligenței artificiale pentru monitorizarea automată a traficului. Sistemul va putea identifica depășirile de viteză, lipsa inspecției tehnice periodice sau a asigurării RCA, iar datele vor fi transmise direct către Poliție pentru aplicarea sancțiunilor, scrie Mediafax. 

Deși inițial finanțarea era prevăzută prin PNRR, procedurile de achiziție și implementare sunt încă în desfășurare, ceea ce a dus la amânarea calendarului.

Stadiul implementării

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este responsabilă de achiziția și instalarea echipamentelor. Potrivit CNAIR, sunt în derulare două contracte importante: unul pentru dezvoltarea platformei software care va gestiona datele colectate și un altul pentru instalarea a aproximativ 50 de camere radar pe autostrăzile mai vechi, precum A1, A2 și A3.

În cazul autostrăzilor nou construite, inclusiv A7, A0 și A10, peste 100 de camere sunt deja montate, însă nu sunt încă funcționale. În paralel, CNAIR pregătește o licitație separată pentru achiziția a aproximativ 400 de camere destinate drumurilor naționale.

Când ar putea deveni activ sistemul

Estimările oficiale arată că, în cazul în care procedurile de achiziție se finalizează în cursul anului 2026, sistemul ar putea fi pus în funcțiune în vara lui 2027. Cu toate acestea, unele surse consideră acest termen optimist și avertizează că implementarea completă ar putea fi amânată până în 2028, din cauza duratei lucrărilor și a integrării cu infrastructura Poliției.

Zonele vizate pentru instalarea camerelor

Cele 400 de camere radar destinate drumurilor naționale vor fi amplasate în 136 de puncte, pe aproximativ 1.100 de kilometri de traseu. Cele mai multe vor fi instalate pe:

  • DN1 – 28 de puncte
  • DN6 – 24 de puncte
  • DN2 – 22 de puncte
  • DN17 – 18 puncte
  • DN7 – 17 puncte
  • DN67 – 14 puncte
  • DN11 – 13 puncte

Restul locațiilor vor fi stabilite în funcție de analiza traficului și de condițiile din teren.

Pe drumurile din Cluj vor fi instalate 13 puncte de supraveghere pe o distanță de aproximativ 120 km, între km 497 și 616, acoperind segmentul Aiud – Teiuș – Turda – Cluj – Florești.

Comenteaza