BNR vrea să afle ce averi au românii: Studiu realizat pe 12.000 de gospodării

BNR vrea să afle ce averi au românii: Studiu realizat pe 12.000 de gospodării

Banca Națională a României vrea să facă un sondaj statistic cu averile românilor. 

Banca Națională vrea să facă o cercetare statistică a averilor românilor. Potrivit BNR, la studiu vor fi luate în calcul 12.000 de gospodării din toată țara. 

Cei care sunt de acord vor fi intervievați anul viitor de un operator care va câștiga licitația publică lansată recent de BNR. A fost lansata o licitație publică pentru acest studiu care va analiza avuția, finanțarea și consumulul gospodăriilor. 

„Sondajul va permite elaborarea de indicatori la nivel național privind segmentarea populației, modul de distribuire a avuției și a veniturilor, detaliate pe diferite componente: bunuri imobile, depozite bancare, investiții în societăți, acumulările de pensii, dar și creditele primite, datoriile acumulate etc. 

Cercetarea statistică pentru determinarea avuției, finanțării și consumului gospodăriilor populației se va realiza pe un eșantion de 12.000 de gospodării reprezentative la nivelul întregii țări, cu o rezervă de 6.200 de gospodării. Eșantionul va fi pus la dispoziție de către Institutul Național de Statistică”, au transmis reprezentanții BNR. 

De asemenea, potrivit acestora, demersul de cercetare include etapa de pregătire a cercetării statistice (anchetei) (perioada octombrie 2025 – februarie 2026), etapa de colectare a datelor (maximum 10 luni, în intervalul martie 2026 - decembrie 2026) și etapa de consultanță post colectare a datelor (maximum 17 luni, începând cu finalizarea etapei de colectare a datelor). BNR va anunța din timp începerea propriu-zisă a procesului de sondare. 

La nivel european, această cercetare statistică se realizează încă din anul 2010, BNR urmând să participe, pentru prima dată anul viitor, coordonat cu celelalte state membre UE.

Comenteaza