Black Friday și pentru unele zboruri de pe Aeroportul Cluj. Vezi destinațiile cu 50% reducere

Black Friday și pentru unele zboruri de pe Aeroportul Cluj. Vezi destinațiile cu 50% reducere
| Foto: Facebook - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Un operator de zboruri a anunțat o reducere de 50% pentru curse, inclusiv de la/spre Aeroportul Internațional Cluj

Black Friday vine azi cu reduceri aproape peste tot. Se pare că nici unele curse de pe/spre Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj nu fac excepție. Un operator de aici a anunțat reduceri de 50% la zboruri.

„Vineri, 10 noiembrie, biletele pentru zboruri pe toate rutele operate de HiSky (inclusiv cele de la Aeroportul Internațional Cluj) vor putea fi achiziționate cu o reducere de 50%. Campania de Black Friday se derulează pe site-ul companiei aeriene pentru zborurile programate, către destinații domestice și internaționale, efectuate până la finalul anului 2023 și pe parcursul anului 2024. Fiecare pasager va putea achiziționa un număr nelimitat de bilete, iar reducerea va fi aplicată la tariful final al rezervării, cu utilizarea codului BLACKFRIDAY. Campania se va desfășura pe durata a 24 de ore, exclusiv pe parcursul zilei de vineri, 10 noiembrie, în limita locurilor disponibile pentru fiecare cursă și pentru fiecare clasă tarifară. Prețului unei călătorii, cu aplicarea codului de reducere, pleacă de la 25 de euro pe segmentul de zbor”, potrivit unui comunicat oficial de pe site-ul companiei.

Black Friday la zboruri din Cluj. Unde poți călători la jumătate de preț

Potrivit sursei citate, cei care caută, de Black Friday, să își planifice călătoriile cu operatorul amintit, la preț redus, pot alege dintre zborurile pe care compania le operează de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Baia Mare, Iași și Chișinău. Mai mult, odată cu introducerea opțiunii de rezervare a zborurilor cu conexiune, pasagerii din țară și din Republica Moldova au la dispoziție, în plus față de cursele directe, și toate destinațiile cu plecare din București. 

Din Cluj-Napoca și Timișoara, compania operează zboruri către București, Dublin, Tel Aviv, Barcelona, Bruxelles, Malaga, Bordeaux, Dublin și Frankfurt, iar pasagerii din Iași și Baia Mare pot rezerva un zbor HiSky către Dublin, respectiv Paris.

„Fiecare campanie de reduceri pe care o lansăm este, în primul rând, un semn de apreciere pentru pasagerii care ne-au oferit până acum încrederea lor. Capacitatea noastră operațională a crescut semnificativ în ultimul an, odată cu extinderea flotei, și avem planuri importante de dezvoltare și pentru 2024. De aceea, am considerat că avem, în acest moment, posibilitatea de a susține o reducere de asemenea anvergură, prin care să răsplătim loialitatea și să oferim ocazia, celor care nu au reușit până acum, să descopere serviciile HiSky. Sistemul nostru de rezervări cuprinde programul până aproape de finalul anului viitor, pe toate cele 26 de rute directe și pe zborurile cu conexiune, așadar venim în întâmpinarea celor dornici să călătorească cu o ofertă vastă, care include toate vacanțele și sărbătorile de peste an.”, a precizat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

De pe aeroportul Otopeni, pasagerii pot zbura cu HiSky pe opt rute regulate internaționale, către Tel Aviv, Bruxelles, Barcelona, Malaga, Dublin, Chișinău, Bordeaux și Frankfurt și pe două rute interne, către Cluj Napoca și Timișoara. Pentru pasagerii din Republica Moldova, HiSky pune la dispoziție 15 rute directe și cu escală, către București, Dublin, Frankfurt, Paris, Milano, Veneția, Tel Aviv, Roma, Bologna, Londra, Düsseldorf, Istanbul, Barcelona, Bruxelles și Bordeaux. 

Compania HiSky operează o flotă de șapte aeronave Airbus, din familia A320, cu o vârstă medie de șapte ani.

Comenteaza