Video Autostrada Transilvania: Cum avansează constructorul român pe tronsonul abandonat de Bechtel / Stadiu lucrări
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 15:44
- Economie
- Ascultă știrea
Au apărut noi imagini de pe șantierul unui tronson cu probleme de pe Autostrada Transilvania.
Un nou video de pe șantierul Suplacu de Barcău – Chiribiș a fost publicat pe YouTube de antreprenorul român Construcții Erbașu.
“Pe sectorul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (A3), echipele noastre au finalizat sistemul de pământ armat din zona Marca și terasamentele de pe câmpul petrolier. În această etapă, lucrările continuă la fundația din balast stabilizat și la înlocuirea aparatelor de reazem ale viaductului peste lacul de acumulare Suplacu de Barcău”, au transmis reprezentanții Construcții Erbașu.
Potrivit arenaconstruct.ro, stadiul fizic al lucrărilor pe acest tronson la început de august 2026 era de 82,02%.
Secţiunea Suplacu de Barcău - Chiribiş a Autostrăzii Transilvania a fost relansată în licitaţie în luna ianuarie a acestui an. Lucrările la acest lot au fost abandonate în anul 2013, când ministrul PSD de atunci Dan Șova a decis rezilierea contractului cu Bechtel. Tronsonul fusese construit aproape 50% și includea și o mare parte din celebrul viaduct de 1,8 km de pe lacul de acumulare de la Suplacu de Barcău. În septembrie 2021, Asocierea Constructii Erbaşu – Vahostav – SK A.S. a fost desemnată câştigătoarea pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Suplacu de Barcău - Chiribiş, însă pentru că au fost depuse contestații, licitația nu a fost încheiată cu semnarea unui contract. Proiectul a fost atribuit firmei de construcții Erbașu abia în cursul lunii septembrie 2023, contractul fiind semnat în noiembrie 2023. Lucrările au demarat pe 20 ianuarie 2025.
Când se deschide Suplacu de Barcău - Chiribiș
Asociația Pro Infrastructură preciza în iulie 2026 că circulația pe lotul Chiribiș – Suplacu de Barcău al Autostrăzii A3 va fi deschisă cel mai devreme la sfârșitul lunii septembrie, cu o posibilă amânare până în octombrie.
“Autostrada A3 de la Chiribiș la Suplacu, nu mai devreme de sfârșitul lunii septembrie. (...) Așteptăm deschiderea circulației nu mai devreme de final de septembrie. Octombrie în scenariul mai pesimist”, a transmis API.











