Anul inaugurărilor de autostrăzi: până la 240 km în 2026. Ce loturi din Autostrada Transilvania vor fi deschise
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:48
- Economie
- Ascultă știrea
2026 ar putea deveni unul dintre cei mai buni ani pentru infrastructura rutieră din România.
În ciuda întârzierilor înregistrate pe unele șantiere, până la 240 de kilometri de autostradă ar putea fi dați în trafic în 2026, inclusiv mai multe loturi importante de pe Autostrada Transilvania.
Potrivit unei analize realizate cu sprijinul lui Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura, și al pasionaților care monitorizează evoluția șantierelor cu ajutorul dronelor, mai multe loturi importante de autostradă ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, potrivit spotmedia.ro.
Pe Autostrada Transilvania (A3), lotul Zimbor – Poarta Sălajului, cu o lungime de 12,24 kilometri, este aproape de finalizare. Deși ritmul lucrărilor a încetinit după relocarea unor echipe pe alte șantiere, deschiderea circulației este estimată pentru perioada iulie-septembrie.
Pe tronsonul Nădășelu – Zimbor, care măsoară 35,86 kilometri, lucrează în paralel UMB și compania turcă Ozaltin. Constructorul turc are termen de finalizare până la sfârșitul anului, în timp ce UMB ar putea încheia lucrările în luna decembrie.
Întârzieri se înregistrează și pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, de 26,35 kilometri, unde constructorul Erbașu ar putea finaliza lucrările cel mai devreme spre sfârșitul toamnei. În ceea ce privește tronsonul Chiribiș – Biharia, de 28 de kilometri, construit de Selina, nu există deocamdată o țintă clară pentru deschiderea circulației în acest an.
Alte șantiere importante
Șantiere importante se află și pe Autostrada de Centură București (A0), unde mai sunt de inaugurat 30,57 kilometri, împărțiți în trei loturi. Segmentul de 4,47 kilometri dintre Cernica și A2 este deja finalizat, însă nu poate fi deschis din cauza întârzierilor de pe loturile învecinate. Tronsonul Afumați – Cernica, de 8,6 kilometri, construit de compania chineză CCECC, are ca termen probabil luna august, iar lotul dintre DJ601 și DN1, realizat de asocierea Pizzarotti – Retter, ar putea fi gata până în decembrie.
Pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1), tronsonul Tigveni – Curtea de Argeș, în lungime de 9,86 kilometri, se apropie de finalizare. Lotul include și primul tunel rutier construit pe o autostradă din România, la Momaia, iar inaugurarea este estimată pentru lunile august sau septembrie, după parcurgerea procedurilor necesare.
De asemenea, pe Autostrada Moldovei (A7), constructorul UMB ar putea deschide în luna august cei 45,9 kilometri până la Bacău, iar încă 49,29 kilometri până la Săbăoani ar putea fi finalizați în octombrie. În schimb, pentru ultimii 28,09 kilometri până la Pașcani, termenul de inaugurare rămâne incert, fiind influențat de finanțare și de ritmul impus constructorului.











