ACCIZA LUI PONTA Plătim mai mult, circulăm mai puţin

ACCIZA LUI PONTA Plătim mai mult, circulăm mai puţin
Românii parcurg în medie 14.700 km dintre care 57% în oraş. În aceste condiţii, costul mediu anual va creşte cu 505 lei pentru benzină şi cu 415 lei pentru motorină, conform unui studiu de specialitate.

Odată cu mărirea accizei la carburanţi, românii vor trebui să scoată anual din buzunar mai mulţi bani pentru acelaşi număr de litri de combustibil, potrivit studiului realizat de portalul VeziCatFace.ro împreună cu Daedalus Millward Brown. Astfel, la fiecare plin în valoare de 300 lei şoferii vor alimenta cu 3,5 l mai puţin. În termeni practici, acest lucru înseamnă că un român cu o maşină din clasa compactă va circula cu 50 km mai puţin având acelaşi buget.
 
Efectele scumpirii combustibilului

Calculele au fost realizate folosind datele de consum specificate de către producătorii auto. Informaţiile privind rulajul mediu anual şi raportul urban/extraurban au fost preluate dintr-un studiu anterior realizat împreună cu Daedalus Millward Brown pe un eşantion de 7.004 proprietari de autoturisme din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Eroarea de eşantionare este de +/-2%. Datele au fost culese în februarie 2014.
 
Un bărbat posesor al unei maşini cu motor de 1,6 l pe benzină şi cu un consum de 5,9 l/100 km (extraurban) şi 10 l/100 km (urban) cumpără anual 1.245 l pentru care plăteşte la preţul din prezent 7.400 de lei. Cu acest buget, parcurge 15.300 km, dintre care 56% în interiorul oraşului. De la 1 aprilie, însă, deşi dispune de acelaşi buget, şoferul va putea merge doar 14.200 km, cu 1.100 km mai puţin într-un an. 

 

Efectele scumpirii combustibilului

 

Bărbaţii vor scoate de la 1 aprilie cu 100 de lei mai mult din buzunar decât femeile
 
La un rulaj mediu anual de 12.800 km, dintre care 65% parcurşi în oraş, femeile vor scoate din buzunar pentru combustibil 6.400 de lei, cu 410 lei mai mult. De cealaltă parte, la un rulaj mediu anual de 15.300 km, dintre care 56% în oraş, bărbaţii vor plăti pe combustibil 7.900 de lei, cu 510 lei mai mult.
 
Deşi procentul kilometrilor parcurşi în localitate este mai redus decât cel al femeilor, bărbaţii vor fi mai afectaţi de mărirea preţului la carburant decât acestea. Astfel, diferenţa de cost suportată de bărbaţi va fi de 100 de lei în defavoarea acestora.
 
„Femeile conduc, în medie, cu 2.500 km mai puţin decât bărbaţii în fiecare an. În acelaşi timp, acestea au maşini din clase relativ mai mici şi cu motoare adesea mai eficiente din punctul de vedere al consumului. Astfel se explică de ce bărbaţii vor fi mai afectaţi de această mărire a preţului la combustibil” , a spus Alexandru Govoreanu , director de dezvoltare al portalului auto.
 
Scumpirea se va resimţi cel mai mult în buzunarele celor care conduc maşini cu motoare mari şi cu consumuri ridicate. Un posesor de maşină cu motor pe benzină de 2.500 cmc va plăti anual, în medie, cu 160 lei mai mult decât cineva care deţine o maşină cu o cilindree între 2 şi 2,5 l. În cazul motorinei această diferenţă este de 125 de lei. VeziCatFace.ro este un site de consultanţă auto lansat în 2012.

Comenteaza