După ani de gropi şi noroi, o importantă stradă din Cluj-Napoca se asfaltează

După ani de gropi şi noroi, o importantă stradă din Cluj-Napoca se asfaltează

După ani de coşmar pentru şoferi, o stradă cu gropi şi noroi din cartierul Bună Ziua urmează să fie asfaltată anul acesta. Miercuri, 21 aprilie 2021, consilierii locali vor aproba indicatorii tehnico-economici pentru modernizare a străzii W. A. Mozart.

Amintim că strada Mozart, care face legătura între o parte a ansamblurilor de locuințe din cartierul Bună Ziua și Calea Turzii, a intrat în proprietatea municipalităţii clujene abia în 2019, an în care consilierii locali au aprobat şi cadastrarea acesteia. Strada are 284 de metri liniari și va fi asfaltată fără a fi lărgită după profilul variabil din teren – un tronson de 4 metri din Calea Turzii cu trotuare de câte 1 metru, urmat de un alt tronson cu lățime variabilă între 4 și 6 metri, plus trotuare de câte un metru, urmat de un tronsol cu partea carosabilă de 6 metri și trotuare de 1 metru.

Investiția este estimată la peste 1,7 milioane lei cu TVA, după cum arată studiul de fezabilitate întocmit de Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) din subordinea Primăriei . Lucrările urmează să dureze 6 luni, din care 2 luni este partea de obținere a avizelor și proiectarea.


Preluare de străzi private în domeniul municipalităţii

În municipiul Cluj-Napoca există un număr apreciabil de străzi private (aflate într-o dinamică deosebită), lucru datorat dezvoltării urbanistice a oraşului, corelativ cu soluţionarea cererilor de revendicare a terenurilor. Aceste străzi sunt situate pe terenuri proprietate privată, reglementate prin documentaţii de urbanism. Pentru soluţionarea acestor solicitări este necesară trecerea drumurilor situate pe proprietăţi private în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.

Vor fi preluate în proprietatea publică a municipiului terenuri proprietate privată cu destinaţia de drum, conform documentaţiilor de urbanism aprobate, după cum urmează:


  • drumul propus va respecta condiţiile impuse prin documentaţiile de urbanism aprobate
    se va prezenta cartea funciară în care să fie înscris drumul propus şi documentaţia cadastrală aferentă, întocmită cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate
  • se va întocmi procesul verbal de trasare (conform prevederilor legislative în vigoare) a drumului propus, conform documentaţiilor cadastrale avizate
  • se va întocmi act de donaţie în formă autentică
  • Modalitatea de preluare este aceea de a accepta prin hotărâre de consiliu local ofertele de donaţie pentru terenuri. Fac obiectul acestei hotărâri drumurile propuse, care se încadrează în cele de categoria a III-a, conform ordinului nr. 49/1998.

 
Condiţiile tehnice de proiectare pentru aceste categorii de drumuri sunt: străzi de categoria a III-a – colectoare, cu două benzi de circulaţie, având lăţimea benzii carosabile de 3-3,5 m.

Comenteaza