Un clujean în juriul de nominalizări pentru Gala UNITER 2016

Un clujean în juriul de nominalizări pentru Gala UNITER 2016
Uniunea Teatrală din România şi-a desemnat juriul de nominalizări pentru ediţia a 24-a a Galei Premiilor UNITER. Acesta este format din criticii de teatru Doina Papp, Cristina Rusiecki şi clujeanul Claudiu Groza.

Clujeanul Claudiu Groza este teatrolog, critic literar şi jurnalist; redactor-şef adjunct al revistei de cultură Tribuna; selecţioner al Festivalului Internaţional de Teatru Nou de la Arad.

A publicat volumele Computerul cu bibliografii (2004, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj), Caiet de teatrologie (2005) şi Dicţionarul personajelor din teatrul lui I.L. Caragiale (co-autor; 2002, ed. a II-a 2012). A colaborat cu eseuri, studii de istorie literară sau reportaje la alte 12 volume colective şi a prefaţat 17 cărţi de dramaturgie, poezie şi proză română contemporană.

De la debutul publicistic, în 1994, a lucrat sau colaborat la peste 30 de publicaţii generaliste, culturale şi posturi de radio, între care Apostrof, Convorbiri literare, Cultura, Evenimentul zilei, Mesagerul transilvan, Observator cultural, România liberă, Steaua, Ziarul Clujeanului, Ziarul Metropolis.ro, Ziua de Cluj, CD Radio Napoca, Radio Cluj etc. A făcut parte din echipele unor festivaluri de teatru sau evenimente comunitar-culturale („Teatru pe Drumul Sării" - Teatrul „Aureliu Manea" Turda, „Interferenţe" - Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Zilele Culturale Maghiare din Cluj etc.). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT).

La începutul acestui an, Groza a lansat volumul "Globetrotter din fotoliu", carte ce cuprinde cronicile a peste 200 de spectacole prezentate între 2005-2012 la importante festivaluri teatrale din România, Franţa, Austria, Cehia, Italia, Croaţia, între care: Festivalul Naţional de Teatru, „Interferenţe" sau Festivalul „Shakespeare" de la Craiova, Les Francophonies en Limousin de la Limoges sau Festival Novog Cirkusa de la Zagreb. 

Gala Premiilor UNITER este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii Teatrale din România, inițiat și coordonat de Ion Caramitru.

Evenimentul se desfășoară anual, începând din 1991, acordând distincțiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecție. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câștigătorul fiecărui premiu.

2015 a adus un singur premiu UNITER la Cluj,  cel pentru cea mai bună actriță în rol principal - Anca Hanu pentru rolul Amalia din spectacolul „Amalia respiră adânc", Teatrul Naţional Cluj-Napoca.

Pentru rolul din „Amalia respiră adânc", Anca Hanu a mai fost premiată cu Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, 2014 şi cu Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal oferit de Teatrul Naţional Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, 2014. Actriţa a mai fost nominalizată la Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Sirena din Insula, Festivalul Internațional de Teatru „Atelier", ediția a XX-a, Baia-Mare, şi la Premiul pentru debut, la Galele UNITER pentru rolul Grace din PURIFICARE de Sarah Kane, 2007. Alături de Ada Milea, Anca Hanu a primit Premiul special pentru muzică pentru spectacolul Sânziana şi Pepelea la Festivalul Comediei Româneşti de la Bucureşti, 2014.

La premiile UNITER din acest an, Teatrul Naţional Cluj-Napoca a avut încă o nominarizare, la premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, prin Sorin Leoveanu.

La ediția din 2014 a UNITER, Clujul a aluat 6 premii: cel mai bun spectacol: "Victor sau copiii la putere", de Roger Vitrac, regia Silviu Purcărete (Teatrul Maghiar de Stat Cluj, cel mai bun actor în rol principal: Cornel Răileanu, pentru rolul Personajul din spectacolul "Ce nemaipomenită aiureală" (Teatrul Naţional Cluj),cel mai bun debut: Lucia Mărneanu şi Leta Popescu, pentru spectacolul "Parallel" (coproducţie GroundFloor Group şi ColectivA, Cluj-Napoca), pentru întreaga activitate - regie: Mihai Măniuţiu, special pentru teatru-dans: Andreea Gavriliu şi Ştefan Lupu și special pentru teatru-document: Geanina Cărbunariu.

 

Comenteaza