Topul filmelor româneşti, făcut de 40 de critici

“Reconstituirea” e cel mai bun film românesc, conform unui clasament realizat de 40 de critici.

Pentru mulţi spectatori de film din România, cinematografia indigenă există doar prin câteva titluri din ultimii ani, mediatizate pentru premiile obţinute în străinătate. Asta nu înseamnă neapărat că filmele respective au fost şi văzute, pentru că prejudecata în privinţa valorii filmului românesc este încă dominantă. Iar peliculele dinainte de 1989 atrag doar atenţia cinefililor.

 

Totuşi, 40 de critici români de film, din toate generaţiile, şi-au asumat riscul primului “top 10” al cinematografiei noastre. Rezultatele, spectaculoase, au fost reunite în volumul “Cele mai bune 10 filme româneşti ale tuturor timpurilor”, publicat de Editura Polirom.

 

Topul cuprinde şapte filme făcute înainte de 1989 şi numai trei realizate de “noul val” al cineaştilor români. Pe primul loc figurează “Reconstituirea”, regizat în 1970 de Lucian Pintilie, povestea dramatică a unei bătăi adolescentine, urmat de o ecranizare clasică, “Pădurea spânzuraţilor” a lui Liviu Ciulei, din 1965. Abia pe a treia treaptă a podiumului se situează filmul unui cineast postrevoluţionar: “Moartea domnului Lăzărescu”, multipremiata peliculă regizată de Cristi Puiu în 2005.

 

Celelalte locuri din top sunt ocupate, în ordine, de “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007, regia Cristian Mungiu), “Secvenţe” (1982, Alexandru Tatos), “Nunta de piatră” (1973, Mircea Veroiu & Dan Piţa), “La moara cu noroc” (1956, Victor Iliu), “A fost sau  n-a fost?” (2006, Corneliu Porumboiu), “Proba de microfon” (1980, Mircea Daneliuc) şi “Croaziera” (1981, Mircea Daneliuc)

 

Cei 40 de critici care au răspuns  chestionarului iniţiat de Cristina Corciovescu şi Magda Mihăilescu au selectat 59 de filme din cele cam 1.000 făcute în România din 1912 până în 2008, apoi fiind alcătuit “top 10”. în acesta apar trei ecranizări, după Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu şi Ioan Slavici, în timp ce scenariile altor şase pelicule sunt scrise sau co-scrise chiar de regizori. Conform coordonatoarelor volumului, topul a fost făcut şi “din dorinţa de a verifica ideea că rădăcinile «neorealismului» românesc actual, cu succesele lui internaţionale, se află în cele mai bune filme româneşti din deceniile anterioare”. Acestea ar fi “Reconstituirea”, “Secvenţe”, “Proba de microfon” şi “Croaziera”.

 

Dacă “Reconstituirea” e un film cu o anume “vogă” publică, despre celelalte trei se ştie destul de puţin în rândul marelui public. “Secvenţe” redă turnarea unui film, echipa care îl face parcurgând diverse întâmplări de viaţă cotidiană. în “Proba de microfon” apare un triunghi sentimental, iar “Croaziera” narează călătoria câtorva tineri utecişti pe Dunăre. Cum se leagă aceste subiecte marcate de contextul comunist de cele din “4, 3, 2...”, “A fost sau n-a fost?” sau “Moartea domnului Lăzărescu”, se poate întreba oricine.

 

După topul criticilor de film şi opiniile lor profesionale, toate aceste pelicule pun accentul pe personaje şi experienţele prin care trec acestea, având în fundal o anumită epocă istorică, cu particularităţile ei. Fiecare film depăşeşte cadrul momentului, susţinându-se în timp prin impactul “poveştii”. Volumul “Cele mai bune 10 filme româneşti ale tuturor timpurilor” costă 24,95 de lei la Librăria Humanitas.

 

Ce nu apare în “top 10”

 

în volumul recent tipărit nu figurează lista celor 59 de filme româneşti prezente în prima selecţie. Cu siguranţă însă, orice spectator şi-ar putea realiza propriul top 10, în care să existe alte filme, mai vechi sau mai noi. Printre absentele topului se pot număra: “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Hârtia va fi albastră”, “O noapte furtunoasă”, “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, “Iacob”, “California Dreamin’”, “Moromeţii”, “Occident”.