„Soldaţii. Poveste din Ferentari”, proiecţie de gală la Cluj VIDEO

„Soldaţii. Poveste din Ferentari”, proiecţie de gală la Cluj VIDEO
Filmul „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va rula de vineri în cinematografe din 18 oraşe din ţară.

Regizoarea Ivana Mladenovic şi coscenaristul Adrian Schiop, care interpretează şi rolul principal, vor fi prezenţi la proiecţia de gală din Cluj-Napoca - vineri, 2 februarie, de la ora 20:00, la Cinema Victoria (eveniment prezentat în cadrul Cinematecii TIFF).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari" spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi.

Destul de repede, cei doi încep o relaţie. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul. Adrian Schiop şi Vasile Pavel Digudai interpretează rolurile principale.

Producţia a primit o menţiune specială din partea juriului celei de 18-a ediţii a Premios Sebastiane, secţiune a Festivalului de Film de la San Sebastián ce recompensează filmele care reflectă cel mai bine valorile şi realităţile comunităţii Lesbian, Gay, Transgender, Bisexual şi Intersex (LGBTI).

Pelicula a mai fost selectată în competiţii ale Filmfest Hamburg, Central and Eastern European Film Festival Luxemburg (CinEast), Reykjavik International Film Festival, CPH PIX şi „Bright Future" a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, care are loc în perioada 24 ianuarie - 4 februarie.

În octombrie 2017, ea a fost recompensată cu Prix Découverte la cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur. „Soldaţii. Poveste din Ferentari" este adaptare liberă a romanului omonim scris de Adrian Schiop şi apărut la editura Polirom în 2013.

Scenariul este semnat de Ivana Mladenovic şi Adrian Schiop, imaginea - de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, costumele - de Maria Pitea, de scenografie a fost responsabil Adrian Cristea, iar de machiaj - Maria Andreescu. Producători sunt Ada Solomon, Jelena Mitrovic (Serbia), Cassandre Warnauts şi Jean Yves Roubin (Belgia).

Comenteaza